imagine articol

Vladimir Georgescu a fost în cantonament cu naționala U18

Finalul lunii aprilie a programat, la Târgoviște, un nou stagiu de pregătire al naționalei U18. Tinerii tricolori s-au prezentat sub comanda lui Cătălin Tănase și au efectuat antrenamente timp de aproape o săptămână.

De la U-BT a fost prezent la acțiunea naționalei fundașul Vladimir Georgescu, de la formația U18. Acesta măsoară 1.83 metri și va fi una dintre opțiunile selecționerului în vederile Campionatului European, Divizia B. Turneul se va desfășura în perioada 30 iulie – 7 august 2022 la oradea.

Vladimir Georgescu, jucător U-BT U18

Să fiu convocat la lotul național a fost o experiență aparte pentru mine, deoarece am avut ocazia să mă antrenez cu cei mai buni din generația mea. Sunt mândru că sunt considerat unul dintre ei. Perioada de pregătire a avut două antrenamente pe zi, de câte două ore. A fost un volum mare de efort, pe care l-am resimțit, dar nu s-a pus problema să nu fac față din punct de vedere fizic. A fost interesant să muncesc cot la cot cu cei mai buni din generația mea și cu siguranță această experiență m-a ajutat să îmi dezvolt jocul.

Parteneri