imagine articol

Debut cu victorie în Faza Semifinală

Campionatul Național Under 18 este primul care a ajuns la Faza Semifinală. Echipa noastră, antrenată de Răzvan Cenean și Mihai Racovițan, a avut o deplasare dificilă la București, acolo unde a înfruntat în prima etapă pe BC Slam.

Meciul a început sub semnul echilibrului, cele două echipe alternându-se la conducere în primele 15 minute. La jumătatea sfertului secund a fost ultima dată când gazdele s-au aflat la conducere (29-28, min. 15), U-BT apăsând pedala de accelerație și preluând controlul jocului cu un run de 8-0.

Diferența a crescut treptat: 8 puncte la pauză, 17 după sfertul al treilea și peste 20 la final și echipa noastră obține o primă victorie importantă în Grupa A-A.

BC Slam București - U-BT Cluj-Napoca 55-76 (18-23, 16-22, 10-19, 11-15)

În celelalte jocuri ale etapei din Grupa A-A, tot echipele vizitatoare au fost învingătoare. Astfel, CSU Sibiu a câștigat la CSȘ Târgoviște, scor 74-65 și CSȘ Târgu Jiu a învins la Sevlar Ploiești, cu 78-61.

În etapa secundă, ce se va disputa în 4 februarie, U-BT primește vizita ploieștenilor de la Sevlar, CSȘ Târgu Jiu joacă cu CSȘ Târgoviște și CSU Sibiu va înfrunta pe teren propriu pe BC Slam.

Reamintim că, conform Regulamentului Specific al categoriei Under 18, Faza Semifinală se dispută în sistem de etape săptămânale tur-retur, între tur și retur organizându-se un Turneu Intermediar în care echipele joacă din nou fiecare cu fiecare. Primele trei clasate la finalul faze se califică la Turneul Final.

Parteneri