imagine articol

Calificare în Faza Semifinală de pe locul secund

Echipa noastră de Under 18, antrenată de Răzvan Cenean și Mihai Racovițan, a organizat cel de-al doilea turneu al Fazei de Clasificare, în week-end-ul 9-10 decembrie, Sala Polivalentă fiind locul de disputare a jocurilor. 

Sportivii noștri au debutat cu un meci de foc împotriva echipei similare a CSM Steaua București, scor 73 - 87.

Celelalte două jocuri ale baschetbaliștilor U-BT nu au avut istoric, fiind dominate copios: 101-34 cu CSȘ Tulcea și 77-40 cu CSU Brașov. 

În urma acestor rezultate, din Grupa IV-A s-au calificat mai departe în Faza Semifinală echipele CSM Steaua București, U-BT Cluj-Napoca și CSU Brașov. 

Rezultatele complete ale acestui turneu pot fi consultate în secțiunea specifică de pe site-ul nostru AICI.

Din celelalte grupe, sunt calificate cu certitudine CSȘ Târgu Jiu, Viitorul Cluj-Napoca și CSȘ Târgoviște din Grupa I-A și CSU Sibiu, CN Aurel Vlaicu și Sevlar Ploiești din Grupa II-A. Rezultatele meciurilor din Grupa III-A încă nu au fost centralizate de către Federația Română de Baschet, însă este aproape sigur că participantele în Faza Semifinală din această grupă vor fi Agronomia București, CSȘ Bega Timișoara și BC Slam București.

Componența celor două grupe de câte șase echipe va fi publicată ulterior, alături de programul meciurilor.

Parteneri