imagine articol

Baschet, școală și planuri de viitor. Dialog cu trei dintre juniorii U18

Baschet și școală

Victor Dascăl: E simplu de zis. Baschetul și școala înseamnă fără o mare parte din distracție. Renunțăm la cabane, la ieșiri cu prietenii. Suntem ocupați în majoritatea timpului. 

Vladimir Georgescu: Așa e, dar eu zic că merită. Încerc să echilibrez școala și baschetul. Am trăit unele experiențe speciale, pe care doar într-o echipă poți să le ai. 

Andrei Pallo: La mine e total diferit. Eu sunt clasa a-XII-a, am dat acum și simulările naționale. Urmează și BAC-ul, care e foarte important. M-am descurcat bine la simulări, poate la mate mi s-a părut dificil. Toată lumea crede asta, că s-a dat greu la mate. Deci da, am ales baschetul, în locul petrecerilor. 

Victor Dascăl
Victor Dascăl

La un pas de turneul final U18

Victor: Am pierdut două meciuri, în turnee diferite. Au fost jocuri tari, care ne-au demonstrat că trebuie să lucrăm. Știm că putem să luptăm cot la cot cu orice adversari și vom vedea rezultatele la turneul final.

Vladimir: Până acum nu a fost foarte greu, nu am întâlnit echipele de top. Am jucat cu unele echipe bune, dar urmează adversari mai puternici. Ne-am descurcat destul de bine, este loc pentru mai bine. Așteptăm să revină ceilalți, deoarece am avut mulți accidentați. 

Andrei: Ne menținem la un nivel bun, dar cum a zis și Vladi, sunt de acord cu el. Accidentările ne-au dat peste cap. Trebuie să lucrăm în continuare. Știu că putem să ne batem la titlu, numai să ne concentrăm. 

Victor: Bine, acuma nu trebuie să punem presiune pe cei accidentăți. Sunt grele accidentările la juniori, să știți! Eu am pățit-o la 13 ani. Mi-am rupt piciorul într-un meci, chiar pe final. M-a împins cineva din spate, când să arunc. Am dat cu genunchiul de poarta de handbal și m-a cărat un jucător de la seniori, Žigeranović parcă. Am mers direct la spital. A fost tare nasol… 

Andrei: Eu de multe ori m-am întrebat cum de n-ai renunțat...

Victor: Tot timpul am fost pasionat de treaba asta. Fac baschet de 11 ani, am respectat întotdeauna sportul. N-am putut să mă las! 

Andei Pallo
Andei Pallo

Importanța unui vestiar unit

Victor: Încercăm să formăm o chimie destul de solidă. Relațiile se formează pe bază de respect și trebuie să ne înțelegem unul pe celălalt. Nu contează cine e mai mare sau mare sau mai mic. Dacă nu avem chimie, nu putem să facem nimic pe teren.

Andrei: E foarte important și în afara antrenamentelor să te înțelegi cu omul din fața ta. Pe teren nu poți funcționa fără o comunicare bună. 

Vladimir: Noi ne-am adaptat destul de bine, lucrurile merg într-o direcție favorabilă. E loc de mai bine și faptul că ne antrenăm cu cei de la U20 ne ajută din punct de vedere al intensității. 

Pasiuni în afara baschetului

Victor: Mă joc mult pe calculator. Nu știu, mă relaxează. Mi-am creat niște prietenii, e un obicei să intrăm pe net și să dăm un League of Legends. 

Andrei: Cred că la toți ne-au oferit alte prietenii jocurile pe calculator. 

Victor: Absolut, e o altă caterincă pe net. 


Titlul de campion, un vis pentru orice junior

Vladimir: Am pierdut mai multe finale cu 2005 și ar fi primul titlu. Ar însemna foarte mult. Număr zilele până la turneul final.

Andrei: V-am zis și în vestiar, un titlu o să ne unească și mai tare. Toți am fi fericiți, să știm că am câștigat împreună un campionat. Ok, eu am luat și anul trecut, dar ar fi o bucurie de nedescris. 

Victor: Din păcate, o să mă las de baschet în mai. Vine clasa a-XII-a și vreau să mă dedic școlii. Îmi doresc să termin junioratul cu o medalie de aur. 

Vladimir Georgescu
Vladimir Georgescu

Planuri de viitor

Andrei: O să dau la mate-info, la UBB.

Vladimir: Științe economice. Nu știu dacă în țară sau în străinătate, rămâne de văzut. Să câștigăm prima dată campionatul.

Victor: Plănuiesc să termin dreptul, e o ambiție de-a mea. Mă îngrijorează că nu mi-am dedicat prea mult timp să stau în bibliotecă. Nu știu cum o să mă obișnuiesc. Poate o să plec în Olanda, unde e și sora mea.

HAIDE "U"
1

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit