imagine articol

Debut perfect în EYBL pentru juniorii noștri

U-BT U16 a încheiat cu brio primul turneu EYBL. Baschetbaliștii noștri au obținut numai victorii în competiția desfășurată la finalul acestei săptămâni, în Slovacia. Mai exact, echipa pregătită de Răzvan Cenean a jucat patru meciuri la Komarno și s-a impus la o diferență confortabilă în majoritatea partidelor.

Juniorii au debutat la turneu vineri, cu ocazia întâlnirii împotriva maghiarilor de la MAFC Budapesta. U-BT a controlat duelul în totalitate și a câștigat cu 101-50. Alexandru Bințințan a izbutit 16 puncte, 2 recuperări și 2 intercepții. Akos Szentkuti a contribuit prin 13 puncte, 7 pase decisive și 7 recuperări, iar Matei Câmpean s-a evidențiat prin 12 puncte și o recuperare.

Apoi, în al doilea joc al zilei, clujenii au trecut de Wildcats Hamburg cu 72-49. Alexandru Bințințan a totalizat 15 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive. David Panțel a încheiat disputa cu 12 puncte, 3 intercepții și 2 pase decisive, pe când Matei Văleanu a reușit 10 puncte, 3 recuperări și 2 intercepții.  

+ 8
Foto: Mulțumim părinților pentru fotografii ❤️

U-BT nu a avut mari emoții nici în confruntarea de sâmbătă cu Get Better Academy Praga. Alb-negrii au condus cu 22-9 la finalul primului sfert și s-au menținut la cârma întâlnirii până la final. Cehii ne-au fost superiori doar în ultimul act, însă diferența deja înregistrată era prea mare, astfel că am obținut victoria. Akos Szentkuti a realizat un double-double, prin cele 16 puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive. Dan Ciumbrudean a izbutit 14 puncte și 3 recuperări, iar Daniel Mureșan a strâns 9 puncte, 2 intercepții, o recuperare și o pasă decisivă.

U-BT și-a măsurat forțele sâmbătă seara cu Dreams Academy din Spania, în cadrul ultimului joc al turneului. Meciul a fost unul echilibrat în debut, întrucât spaniolii ne-au condus cu 22-19 la finalul actului inaugural. Ulterior, trupa lui Răzvan Cenean a reușit să intre la pauză în avantaj, 45-40. Încleștarea s-a decis în ultimul sfert, când U-BT a fost mai bună la toate capitolele și a câștigat cu 93-73. Încă o dată, Akos Szentkuti a fost cel mai bun jucător de pe teren, sportivul realizând un double-double alcătuit din 27 de puncte, 18 recuperări și 4 recuperări. Dan Ciumbrudean a strâns 17 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive. Rareș Trandafir s-a evidențiat prin 12 puncte, 12 recuperări și 3 capace.

La finalul turneului s-au acordat mai multe premii, după cum urmează:

MVP-ul echipei U-BT Cluj-Napoca - Alexandru Bințințan

All Star al turneului inaugural - Akos Szentkuti

Răzvan Cenean, antrenor U-BT U16

Îi felicit pe băieți pentru turneul reușit. Mă bucur că echipa a căpătat o identitate, punându-și semnătura pe fiecare meci. Am prestat un joc agresiv și cursiv în atac. Am strâns patru victorii, este un rezultat foarte bun. Am întâlnit adversari puternici și mă bucur că am obținut aceste victorii. Sperăm să ne pregătim bine în continuare și la următorul turneu să menținem acest nivel ridicat al jocului nostru. 

+ 10
Foto: Mulțumim părinților pentru fotografii 😊

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschKineticPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniTudor Tailor