Echipele U13 ale clubului nostru au jucat weekend-ul trecut ultimul turneu al anului. Practic, a fost pentru a treia oară când formațiile U-BT o au drept adversară pe Wildcats Baia Mare.
Partidele s-au desfășurat la Cluj-Napoca, iar turneul a început cu o întâlnire între juniorii noștri. La final, U-BT 1 a învins-o pe U-BT 2 cu scorul de 72-26. Ulterior, băieții antrenați de către Mihai Popa au reușit să treacă de Wildcats Baia Mare cu scorul de 67-33.
U-BT 2, echipa antrenată de către Mioara Iurian și Andrei Cosma, n-a putut să o învingă pe Wildcats Baia Mare, scor 31-19 în favoarea maramureșenilor. Trebuie evidențiat însă din nou faptul că sportivii din această formație sunt mai mici cu un an decât adversarii lor.
Turneele vor continua la anul. Felicitări, copii!