imagine articol

Juniorii noștri s-au remarcat la un turneu în Serbia unde au participat Steaua Roșie și Partizan

U-BT a impresionat la turneul Autumn International Tournament, care a avut loc în aceste zile la Belgrad. La competiție au luat parte câteva dintre cele mai importante academii de pe continent și anume Partizan, Steaua Roșie, Ratgeber sau KK Cedevita Junior.

 

Clubul nostru a fost reprezentat de formația U13, care traversează o perioadă excelentă, luând în calcul și succesele din EYBL. Baschetbaliștii pregătiți de Mioara Iurian au ocupat locul trei la turneul din Serbia și au înfruntat-o în semifinale pe Steaua Roșie Belgrad.

 

În primă instanță, U-BT a depășit-o pe Aris Salonic (Grecia) cu scorul de 108-27. Mai apoi, clujenii au trecut de Ratgeber Akademia (Ungaria) cu 87-47. Meciurile s-au desfășurat și sâmbătă, iar alb-negrii au răpus-o și pe KK Triglav Kranj, scor 78-44. 

 

Drept urmare, ne-am calificat în semifinale, acolo unde am dat peste Steaua Roșie Belgrad. Sârbii s-au dovedit a fi mai puternici și ne-au învins cu 60-53. Am continuat parcursul în finala mică, acolo unde am depășit echipa Dan Dacian București, 53-44. 

 

La final, Sebastian Lăpuște a fost desemnat cel mai bun marcator al turneului. 

 

Mioara Iurian, antrenor U-BT U13

 

A fost un turneu foarte util pentru noi, un turneu de anduranță cu 5 jocuri în 2 zile. Un factor surpriză au fost orele de disputare a partidelor, a trebuit să ne adaptăm rapid la aceste condiții. Cu Steaua Roșie Belgrad am jucat la ora 21, fiind un adversar pe măsură, care ne-a pus în situații dificile. De cele mai multe ori, deciziile jucatorilor au fost bune, dar a câștigat echipa care a greșit mai puțin. A fost o experiență minunată pentru noi toți. Am fost apreciați și lăudați pentru baschetul pe care îl practicăm. Suntem mândri că am ocupat un loc pe podim alături de echipe grele din baschetul european, Partizan și Steaua Roșie Belgrad. Haide “U”!

HAIDE "U"
0

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit