imagine articol

Dragan Torbica: "Îi îndemn pe copii să muncească nebunește"

Acum un an, cele mai importante campionate de baschet din lume au avut un lucru în comun. Atât în NBA, cât și în Euroligă, distincțiile pentru cei mai buni jucători ai sezonului le-au primit sportivi născuți în Serbia. Ambii au împărțit chiar vestiarul la Mega Basket, un club ce a descoperit numeroși baschetbaliști formidabili. La primele antrenamente cu Academia U-BT, Dragan Torbica i-a întrebat pe copiii noștri:

   Cine e MVP în NBA?

Surprinși că primesc o întrebare simplă, puștii au răspuns râzând, cu un ton ironic:

   Nikola Jokić!

Cu toții l-au văzut în acțiune pe starul de la Denver Nuggets, iar Torbica a știut acest lucru. Tocmai de aceea, a ținut să le transmită juniorilor una dintre primele sale lecții: „Băieți, nu v-am pus întrebarea asta ca să mă dau mare în fața voastră, să îmi menționati că e sârb. V-am pus întrebarea asta ca să vă dați seama că un grăsun, deloc atletic, a devenit cel mai bun din NBA prin muncă. Până la urmă, asta e cheia succesului. Dacă muncești, poți să fii cel mai bun din lume”. Apoi, antrenorul a fluierat începutul ședinței de pregătire.

Originar din Zrenjanin, Dragan Torbica va împlini 54 de ani în septembrie. Din această vară, specialistul sârb se regăsește în nucleul antrenorilor de la Academia U-BT. Torbica va fi principal la echipa U14, dar se va ocupa și de pregătirea individuală a juniorilor clujeni. Antrenează de peste 20 de ani și sosește din Germania.

Primul meu sport a fost fotbalul, evident. Eram un copil destul de scund, dar am crescut brusc dintr-o dată. M-am apucat de baschet pe la 16 ani și am jucat la echipa orașului meu. În 2000 am absolvit Școala de Antrenori din Serbia, care a durat doi ani. Am fost antrenor la juniori în Zrenjanin. După câțiva ani am mers la Novi Sad, unde am antrenat trei ani. Am reușit inclusiv o promovare în prima ligă. În 2008, m-am mutat în Germania preț de câțiva ani. Am plecat din Germania pentru o ofertă din Serbia. În cele din urmă, în 2014 m-am întors în Germania. Munca mea s-a axat în mare parte pe dezvoltarea juniorilor.

Ca baschetbalist, Torbica a activat pe postul de fundaș. Recunoaște că l-a fascinat din start strategia jocului cu mingea la coș, așa că s-a apucat fără ezitare de antrenorat. În Serbia, majoritatea baschetbaliștilor iau în calcul să stea la un moment dat pe bancă, întrucât vorbim despre o tradiție colosală în acest sens. Željko Obradović, regretatul Dušan Ivković, Svetislav Pešić sau Duško Vujošević au scris pagini glorioase de istorie în baschetul european. În plus, țara vecină continuă să „exporte” tehnicieni tineri de valoare.

Foto: Manases Sandor

Printre cei mai buni antrenori sârbi au plecat în străinătate. Baschetul din Serbia nu e neapărat cum pare din exterior. Bineînțeles, există cele două mari forțe, Steaua Roșie și Partizan. Între cele două și restul formațiilor e o pantă abruptă. Nimeni nu e preocupat să echilibreze nivelul. Adesea intervine și factorul politic. Se investește enorm în Partizan și Steaua Roșie, cluburile iubite de fani. Dacă suporterii lor sunt bucuroși, merg la vot și toată lumea e fericită. Bravo, jos pălăria!

Chiar dacă nu impresionează printr-o infrastructură modernă, copiii din Serbia se îndrăgostesc de sport la vârste fragede. În curțile tuturor liceelor se joacă baschet sau fotbal, după încheierea orelor. Panouri de baschet și terenuri găsești la tot pasul, însă Dragan evidențiază un alt aspect: Tinerii caută modele în rândul sportivilor de top care au pornit de jos.

În Germania, școala contează cel mai mult. Dacă ai terminat o facultate acolo, vei găsi un job suficient de bun încât să trăiești fără griji. În Serbia nu e la fel, cred că nici în România. De aceea, copiii își dau seama că își pot depăși condiția prin sport. Se pune presiune pe tinerii din Serbia. La un antrenament de fotbal, de exemplu, e plin de părinți care strigă și dau indicații. Mi se pare un lucru stupid. La antrenamentele mele nu am permis niciodată așa ceva. E evident faptul că mulți părinți își trăiesc visul ratat prin copiii lor. Dacă ei nu au ajuns sportivi mari, își pun speranțe că vor reuși puștii lor. Total greșit! Mai trebuie amintit volumul de muncă. În Serbia cam toată lumea face două antrenamente pe zi. Ca norocul, multe dintre orașe sunt mici, deci distanța e minimă între școală și sala de antrenament. Dacă ar fi să străbată mulți kilometri, poate unii copii ar renunța. Din punctul meu de vedere, se poate găsi un echilibru între școală și sport”.

Sosit de aproape o lună la Cluj-Napoca, Torbica și-a intrat rapid în ritm. A ținut să vadă juniorii clujeni la europeanul U18 și înțelege că va gestiona un rol important în formarea viitorilor adulți. La rândul său, Dragan e părinte și vrea să le dea libertate propriilor copii să aleagă. Acest sfat îl transmite tuturor părinților, alături de necesitatea sprijinului necondiționat.

„Mă interesează caracterul jucătorilor. Poți să întâlnești cel mai talentat jucător. Dacă nu are caracter, nu va reuși performanțe mărețe. Acum muncim afară foarte intens. Am remarcat câțiva copii dispuși să muncească suplimentar. M-au rugat să rămână și cu grupa mai mare. Asta înseamnă caracter! Le-am spus același lucru și juniorilor din Germania. Dacă nu le plac antrenamentele, mai bine să renunțe. Nu e nicio problemă. Jocurile de computer funcționează oricând. Tinerii de la U-BT trag tare și au ambiție. Îmi place să îi antrenez și îmi doresc să colaborez și cu restul colegilor. Am auzit numai lucruri bune despre Academia U-BT și clubul U-Banca Transilvania. Se muncește la un nivel ridicat și n-am vrut să ratez o asemenea experiență.

„Îi îndemn pe copii să muncească nebunește, să încerce să devină mai buni la fiecare antrenament și să creadă în visul lor”

Foto: Manases Sandor

Parteneri