U-Banca Transilvania și-a respectat statutul și a învins-o în această seară pe SCM U Craiova cu scorul de 79-70. Astfel, favoriții noștri conduc seria cu 2-0, iar meciul III este programat marți, 18 aprilie, în Bănie.
La fel ca miercuri, baschetbaliștii olteni au încercat să ne surprindă. Cu un joc rapid și finalizări în forță, SCM U Craiova a arătat că își dorește să egaleze seria. De asemenea, ardelenii și-au turat mai greu motoarele, astfel că Bogdan Țîbîrnă a marcat din spatele semicercului, 9-20. Stipe și Shepherd au adus imediat puncte, însă oaspeții au terminat sfertul întâi în avantaj, 13-20.
Baschetbaliștii lui Mihai Silvășan au evoluat cu mai multă intensitate în actul secund. Richard și compania au strâns rândurile în defensivă, pe când în atac au găsit ușor omul liber. Drept dovadă, am izbutit mai multe coșuri de la mare distanță. Meindl ne-a ajutat să egalăm la 27, apoi am adăugat alte cinci puncte fără replica adversarului. Încet, U-Banca Transilvania a dominat la toate capitolele, Meindl ieșind la rampă cu numeroase acțiuni spectaculoase. În consecință, ne-am desprins la o diferență consistentă și nu am întâmpinat emoții până la final.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Până la urmă asta este cel mai important, că avem 2-0. A fost un meci în care am arătat o atitudine mai bună decât miercuri. Mă bucur pentru acest lucru. Exceptând începutul, care a fost foarte prost din toate punctele de vedere, am revenit și am avut intesitatea necesară. Am câștigat multe mingi și am dat coșuri ușoare. După acel moment am controlat meciul, chiar dacă ofensiv nu am oferit o evoluție strălucită, procentajele noastre nefiind foarte bune. Una peste alta, trebuie să găsești soluții să câștigi, indiferent de ce zi parcurgi din punct de vedere ofensiv. Urmează meciul de la Craiova, unde vrem să ne impunem. Referitor la arbitraj, nu pot să mă pronunț. Trebuie să văd meciul și nu pot să am vreo părere acum. Cred că s-a fluierat la fel și într-o parte și în cealaltă. Noi trebuie să continuăm să ne apărăm agresiv, deoarece avem o bancă suficient de lungă. Astăzi doi jucători au fost eliminați din cauza greșelilor personale, însă ne-am descurcat și am încheiat meciul bine. Mâine va fi o zi liberă, apoi duminică revenim la antrenamente și luni plecăm la Craiova.
Léo Meindl, jucător U-Banca Transilvania
Știam că va fi un meci greu, cu o echipă valoroasă, care ne-a studiat jocul. Ne-am descurcat foarte bine în apărare și ne-am respectat planul de joc. Trebuie să începem meciurile cu mai multă energie și să fim mai atenți în apărare. Dacă vom proceda așa, nu vor fi probleme.