imagine articol

Victorie la pas în Derby-ul Ardealului

În sport se spune că victoriile aduc victorii. Iar oamenii implicați în fenomen știu că un succes nu poate fi obținut fără seriozitate la antrenamente. Fără intensitate, devotament, dorință și spirit de echipă. Toate aceste ingrediente au contribuit la un succes mare al băieților, în fața rivalilor de la BC CSU Sibiu. U-Banca Transilvania a depășit la pas gruparea vulturilor, scor 92 la 64.

Kerron Johnson declara marți, după partida cu Balkan, faptul că tribunele din Sala Sporturilor Horia Demian sunt lângă teren, astfel că îi simte pe fani mai aproape. Suporterii își doreau un meci mare, cumpăraseră  toate biletele disponibile și au umplut în cele din urmă arena. Într-o atmosferă electrizantă, trupa lui Duško Vujošević și Mihai Silvășan a oferit o prestație la înălțime, conducând aproape în permanență pe tabela de marcaj.

Doar startul confruntării s-a derulat sub semnul echilibrului, apoi baschetbaliștii noștri și-au impus ritmul. Artis Ate și-a desprins echipa în primă instanță la opt lungimi, 20-12, dar Sibiul a reușit să revină. Deși încleștarea era aprigă, Mihai Silvășan l-a chemat de pe bancă pe Toni Rotaru, care a ridicat publicul în picioare cu o pătrundere curajoasă. Ulterior a venit rândul jucătorilor experimentați să copleșească defensiva galbe-albastră. Patrick Richard a izbutit un joc perfect, în timp ce Darko Planinić a dominat situația sub panou. Clujenii au strălucit pe tranziție ofensivă, Donatas Tarolis făcând adesea spectacol prin slam-dunk-urile sale.

Sibiul a încercat să răspundă prin Philmore sau Jordan, însă fără sorți de izbândă. Jucătorii noștri s-au distanțat și la 37 de puncte pe tabelă, record în duelurile din așa numitul Derby al Ardealului. Și pentru că a fost un derby, galeriile combatantelor s-au ridicat la înălțimea momentului. Sibienii au scandat numele regretatului Radu Țenter, în timp ce alb-negrii au răspuns și au strigat numele legendarului Elemer Tordai, plecat mult prea repede dintre noi. Mulțumirile s-au transmis prin ropote de aplauze, ca într-un adevărat spectacol baschetbalistic. 

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Trebuie să îi felicităm pe băieți, am încercat să le explicăm în ultimele două zile ce înseamnă un meci cu Sibiul. Pentru fanii noștri, derby-ul s-a accentuat în ultimii ani. Jucători au înțeles toate lucrurile acestea și au dus misiunea la bun sfârșit. Scorul nu este realist, Sibiul nu a avut la dispoziție un jucător important. Au avut o zi în minus de pauză, dar acestea nu sunt problemele noastre. Mă bucur că am fost profesioniști și că am câștigat într-un mod categoric. A fost o atmosferă perfectă pentru derby. Țin să le mulțumesc din suflet fanilor, îi așteptăm în continuare și sperăm să nu îi dezamăgim. Ne odihnim în această seară și pregătim de mâine jocul din Rusia.  

Donatas Tarolis, U-Banca Transilvania

Am început meciul ezitant, dar apoi ne-am revenit. Am luptat întreg meciul, iar spiritul nostru de învingători ne-a adus victoria. Ne-am bătut pentru fiecare minge. Domnul Vujošević ne-a spus să nu ne relaxăm, să tragem tare și să fim atenți la CSU Sibiu. Mă simt minunat la Cluj-Napoca și încerc să dau tot ce am mai bun pentru echipă și fani. 

U-Banca Transilvania - BC CSU Sibiu 92-64 (18-12, 25-21, 26-10, 23-21)

Parteneri