imagine articol

Victorie la Belfius, în etapa a 2-a a Grupei L

U-Banca Transilvania a reușit să învingă în etapa a doua a Grupei L a FIBA Europe Cup, în deplasarea din Belgia, la Mons-Hainaut. Meciul a fost unul foarte echilibrat pe toată durata lui, cu numeroase schimbări la conducere. Echipa noastră a fost susținută de un contingent mic, dar inimos de suporteri, cărora le mulțumim!

Gazdele au înscris primele puncte de la linia de pedeapsă, la scorul de 6-0 pentru noi. La jumătatea sfertului, Love și Green au fost retrași pe bancă întrucât acumulaseră deja câte două greșeli personale. Cu trei minute înainte de prima pauză, a debutat pentru U-Banca Transilvania slovenul Miha Lapornik, acesta înlocuindu-l pe Kuti, și el cu două greșeli personale. 

Belfius Mons-Hainaut a preluat conducerea după opt minute de joc, în urma unui dunk al lui Francois, iar Silvășan a cerut timp de odihnă. Apărarea a trecut din zonă în om la om, însă tot gazdele au fost cele care au dictat ritmul ofesiv al meciului. 

Prima pauză găsea cele două echipe despărțite de doar un punct, însă aceasta a crescut la șase în primul minut al perioadei secunde de joc.

Intrarea lui Calnicenco a reanimat jocul nostru, acesta fiind foarte activ în apărare și ceva mai inspirat decât colegii lui în atac. Lapornik a egalat la 28 la jumătatea secvenței, Calnicenco a replicat cu aceași monedă la tripla lui Cage și era rândul gazdelor să ceară time-out (31-31, min. 16). 

Defensiva noastră s-a schimbat din nou, la fel ce a belgienilor, cele două echipe mergând umăr la umăr spre pauză. Silvășan solicitat și al doilea timp de odihnă, la fel a făcut și antrenorul belgian, iar pauza avea să găsească cele două echipe despărțite de doar două puncte, de această dată în favoarea noastră (40-42).

Echilibrul din teren din prima repriză era reflectat perfect de statistici, cele două echipe fiind foarte apropiate la toate capitolele (12/20 și 12/23 la două puncte, 3/8 și 3/9 de la distanță, 16-15 la recuperări, 6-8 la pase decisive).

Kromah și Watson au fost responsabili cu punctele, iar defensiva s-a așezat din nou în zonă în debutul sfertului al treilea, dar Green și Jones au ținut gazdele aproape. După un contraatac ratat de Lapornik, dublat de o aruncare de dincolo de semicerc a lui Green, Silvășan a cerut primul timp de odihnă al reprizei secunde (min. 28, 59-58). 

Până la finalul perioade nu s-a schimbat, însă, mai nimic, cele două echipe fiind tot într-o posesie (66-64). 

Debutul sfertului ultim a aparținut gazdelor, care au profitat de câteva atacuri ratate de noi și s-au distanțat (72-76, min. 33). Watson a deblocat tabela cu două libere și Sakic a fructificat un contraatac, anulând deficitul și forțând gazdele să ceară timp de odihnă (72-71, min. 34). 

Defensiva noastră a ridicat nivelul, astfel că atacurile gazdelor au ajuns la limită, iar precizia șuturilor au avut de suferit. U-Banca Transilvania s-a distanțat și gazdele au mai cerut un timp de odihnă, iar ultimele 100 de secunde găseau echipa noastră cu 8 puncte în avantaj (72-80, min. 39). 

Ultimele secvențe au fost controlate foarte bine de sportivii noștri, doar aruncarea de dincolo de mijlocul terenului a lui Demps îndulcind amarul înfrângerii pentru Belfius. 

OUSMANE BARRO, jucător U-Banca Transilvania:

”A fost un meci tare, am jucat în deplasare și, în acest gen de competiții, orice meci devine unul important! A fost o luptă pe cinste! Cheia jocului cred că a fost decizia noastră de a nu rostogoli mingea prea mult, de a juca cât mai mult pe contraatac”.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”Sunt mulțumit de victorie, aveam nevoie de aceasta pentru a ne păstra șansele de calificare intacte. Noi am avut nevoie de această victorie, la fel au avut și gazdele, astfel că a rezultat un meci încleștat. Sunt mulțumit de felul cum am jucat în apărare, chiar dacă am primit 81 de puncte, mujlte din aruncările lor au fost cu adevărat contestate. Sunt, de asemenea, bucuros de jocul colectiv arătat, avem șase jucători cu peste zece puncte, un al șaptelea cu nouă, astfel că au contribuit cu toții la această victorie. Obiectivul nostru rămâne același - vrem să ne calificăm mai departe, vom lua fiecare meci în parte, fiecare posesie în parte pentru a ne atinge obiectivul”.

Belfius Mons-Hainaut - U-Banca Transilvania 81-85 (23-22, 17-20, 26-22, 15-21)

Parteneri