imagine articol

Victorie în Cipru. Cu Alba Fehervar, Pau Orthez şi Pardubice în faza următoare

U-Banca Transilvania a încheiat prima fază a grupelor FIBA Europe Cup cu o victorie la Larnaca, în fața echipei Petrolina AEK, aceasta fiind cea de-a patra victorie a echipei noastre în fața ciprioților în acest sezon.

Meciul a fost controlat în întregime de sportivii noștri, care au apăsat pe pedala de accelerație exact atât cât era nevoie pentru a învinge. Gazdele și-au dorit aprig victoria, întrucât o reușită la peste opt puncte diferență îi propulsa pe un loc trei calificant în faza superioară. Aceștia au abuzat, totuși, de aruncările de la distanță, deși nu a fost o zi deloc propice pentru așa ceva, lucru demonstrat de procentajul acestui procedeu - 33 de încercări pentru doar patru reușite. 

Echipa noastră se califică în faza următoare de pe locul al doilea în Grupa G, urmând să întâlnească în faza următoare formațiile Alba Fehervar (Ungaria), Pau Orthez (Franța) și BK Pardubice (Cehia). Câștigătoarea acestei grupe se califică în fazele eliminatorii (Top 16), alături de celelalte cinci câștigătoare ale grupelor și cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde.

Petrolina AEK Larnaca - U-Banca Transilvania 66-71 (17-21, 9-9, 17-24, 23-17)

ALEKSANDAR RASIĆ:

Thumbnail

"Am jucat un meci foarte bun, vreau să îmi felicit colegii pentru calificarea în faza următoare. Am controlat destul de bine aproape tot meciul, am jucat în ritmul nostru, am pus în practică ceea ce ne-am dorit. Trebuie de acum să ne pregătim pentru faza următoare, dar şi pentru Liga Naţională"

MIHAI SILVĂŞAN, antrenor principal:

Thumbnail

"Sunt fericit pentru această victorie, însă ştiam că o vom obţine greu, drept dovadă am avut 22 de mingi pierdute, deşi am încercat să reducem numărul acestora. Mă bucur, însă, că am avut această mentalitate de a câştiga, pe care o aştept de la băieţii mei la fiecare meci, pentru că sunt jucători profesionişti".

Parteneri