imagine articol

Victorie cu Timba, ne despărțim de Gray și Kariniauskas

U-Banca Transilvania și-a consolidat poziția din fruntea clasamentului Ligii Naționale, după victoria cu Timba Timișoara, partidă disputată în devans în cadrul etapei a 13-a. 

A fost ultimul meci pentru doi dintre jucătorii noștri, Justin Gray și Vaidas Kariniauskas încheindu-și evoluțiile în maieul echipei odată cu acest joc.  

U-Banca Transilvania a început concentrată meciul, cu Kuti și Kromah arătând mare poftă de joc sub ambele panouri. Apărarea agresivă, la intercepție a elevilor lui Mihai Silvășan a dat roade, echipa noastră având destule posesii în plus față de adversar. Doar neatenția la finalizare a băieților noștri au făcut ca scorul să fie strâns la finalul primului sfert, 21-18.

În secvența a doua, Mihai Silvășan a dorit să îi odihească în cât mai mare măsură pe cei care au dus greul minutelor jucate în ultimele etape, retrăgându-i pe bancă pe Watson, Sakic, Barro sau Kromah. Defensiva nu a mai fost atât de arțăgoasă, astfel că Timba a profitat și a ținut aproape, reușind chiar să conducă timp de câteva faze.

Cu două minute înainte de pauză, au reintrat în joc baschetbaliștii amintiți, astfel că bănățenii s-au văzut puși la respect cu un run de 13-2, Sakic contribuind la toate fazele de atac, ori cu aruncări de la distanță, ori cu recuperare ofensivă urmată de două puncte, ori cu pase decisive spectaculoase. 

Scorul pauzei, 50-40, dar mai ales statisticile celor două echipe reflectau destul de bine evoluția din prima repriză. În ciuda echilibrului la recuperări (14-15, cu 4-2 ofensive), raportul paselor decisive, 16-4 și al mingilor pierdute, 5-12 sunt concludente. Jocul solid al lui Mario Lazăr, cu 15 puncte și 8 recuperări în 20 de minute de joc, precum și precizia de la linia de libere a oaspeților, 8 din 9, au făcut ca ecartul pe tabela de marcaj să rămână la cote normale. 

Revenirea de la vestiare nu a schimbat nimic din planurile lui Silvășan de a împărți cât mai judicios minutele, însă rotația scurtă a timișorenilor, lipsiți de aportul lui Naylor, Veina și Florveus, toți trei cu zero minute jucate, a înmuiat intențiile ofensive ale acestora, astfel că diferența de pe tabelă a crescut în mod constant. A contribuit consistent la acest fapt și tânărul Andrei Mureșan, acesta reușind în ultimele două minute ale perioadei șapte puncte și câteva pase decisive de efect. 

Tot ”Muri” a fost protagonistul ultimului sfert, acesta reușind în două rânduri să ridice asistența în picioare cu serviciu perfect pentru alley-oop la Kuti. A fost de departe cel mai bun meci al lui Mureșan, acesta contribuind cu 11 puncte, 8 pase decisive, 2 recuperări și o intercepție în cele aproape 24 de minute petrecute pe teren.

U-Banca Transilvania încheie anul 2017 cu o victorie, următorul meci având loc peste doar câteva zile, în 4 ianuarie, la Pitești. 

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Thumbnail

”Era evidentă diferența de valoare, însă întotdeauna e dificil să joci asemenea meciuri, totuși, natura umană nu ne lasă să fim roboți. Mă bucur, însă, că am reușit să le dau mai multe minute jucătorilor tineri, că am făcut puțin spectacol pe final de meci și, până la urmă, victoria e victorie. Suntem la finalul turului, acesta a fost primul meci din retur, suntem în obiectiv, respectiv pe primul loc în campionat, așteptăm Final Eight-ul Cupei României și ne dorim să ne calificăm mai departe în FIBA Europe Cup, deci nu avem de ce să fim supărați. Vreau să fac două anunțuri. În primul rând, lui Justin Gray i s-a terminat contractul, el avea până în 3- decembrie, îi mulțumim din suflet că a fost alături de noi, este un băiat extraordinar, un caracter foarte bun și un jucător care înțelege baschetul. Ne-a ajutat în felul lui, chiar dacă din punct de vedere statistic nu s-a văzut foarte mult. Îi mulțumesc și îi doresc succes în continuare. În al doilea rând, vreau să anunț că în cel mai scurt timp ne vom despărți și de Vaidas Kariniauskas, pe el îl vom înlocui. Nu e plăcut să facem asta, însă trebuie să luăm deciziile pe care credem că trebuie să le luăm pentru viitorul echipei. Îi mulțumesc și lui pentru efortul depus la această echipă, el a făcut parte din echipa campioană și ne-a ajutat să ne îndeplinim obiectivele anul trecut, îi urez și lui multă baftă și succes pe mai departe! Vom aduce un înlocuitor, încă nu îi știm numele, avem ceva variante și vom anunța în scurt timp. Torok s-a operat, este foarte bine, nu au fost probleme, perioada de recuperare va fi de aproximativ o lună, îl așteptăm alături de noi. În ceea ce îl privește pe Rasic, el a avut o perioadă de recuperare de o lună, o lună și ceva foarte bună în Serbia, de la începutul lui ianuarie va veni alături de noi. Va începe alergările, sper ca în cel mai scurt timp să revină. Nu vrem să forțăm nimic în ceea ce îl privește, vrem să fie refăcut sută la sută mai ales din punct de vedere fizic, după care să îl integrăm din punct de vedere baschetbalistic. O să avem două zile libere, în 2 ianuarie avem două antrenamente și în 3 ianuarie plecăm la Pitești”.

U-Banca Transilvania - Timba Timișoara 97-80 (21-18, 29-22, 23-12, 24-28)

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit