imagine articol

Victorie cu recorduri în meciul 2 cu SCM U Craiova

U-Banca Transilvania a învins fără probleme SCM U Craiova și în cel de-al doilea joc al seriei din sferturile Ligii Naționale. Meciul a consemnat mai multe recorduri în această ediție de campionat, cum ar fi numărul de puncte înscrise de o echipă sau numărul de aruncări de la distanță înscrise.

U-Banca Transilvania și-a arătat intențiile încă din debutul meciului. Craiovenii au condus în doar două rânduri, în primele trei minute, cu 0-2 și 5-6, după care a început sarabanda coșurilor de toate soiurile - aruncări de la distanță, pătrunderi spectaculoase, dunk-uri gustate de public. O aruncare spectaculoasă pe sirenă a lui Taylor a făcut ca scorul după primul sfert să fie suficient de strâns încât meciul să nu fie ca și încheiat.

La reluare, Bureau și Lee au adus Craiova la o singură posesie în spatele băieților noștri, moment numai bun pentru un timeout cerut de Mihai Silvășan. Indicațiile echipei tehnice au fost inspirate, căci tirul de la distanță s-a dezlănțuit din nou și Rasic, Torok, Adamovic și Dykes au umplut coșul oltenilor până la pauză, distanța pe tabelă trecând pentru prima data de zece puncte după buzzer-beater-ul de dincolo de semicerc al lui Dykes.

Ca și în primul meci din serie, U-Banca Transilvania a avut 11 aruncări de trei puncte până la pauză, față de două ale adversarului. Tactica adoptată în defensivă, cu dublaj la orice încercare de pătrundere, a generat multe faulturi mai ales la Burlacu, acesta având 9/10 la aruncări libere în prima repriză.

În a doua repriză, jocul a curs într-un singur sens, spre coșul oltean. U-Banca Transilvania a înscris din toate pozițiile, în minutul 35 fiind deja evident că meciul nu are cum să aibă alt deznodământ decât cel de acum două seri.

Ultimele cinci minute au fost dedicate jucătorilor care au prins mai puțin timp de joc, dar acest lucru nu a modificat prea mult raportul forțelor din teren.

Consemnăm egalarea recordului de puncte marcate de o echipă în actuala ediție a Ligii Naționale, 104, performanță izbutită până acum de CSM Oradea în partida cu BCM U Pitești, dar și de BC Mureș în meciul cu echipa noastră, în turul sezonului regulat.

De asemenea, de remarcat cele 22 de aruncări de trei puncte reușite de echipa noastră în această seară.

Seria se mută la Craiova, unde se va juca meciul al treilea în 18 aprilie, cu începere de la ora 17.30 și în 20 aprilie, de la ora 19.15, dacă va fi cazul.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal:

Thumbnail

”Din fericire, ne-am făcut treaba și avem 2-0 în această serie. Craiova a început puțin mai tare acest meci, față de primul, și-au dorit mai mult să câștige, însă ne-am făcut bine treaba, am avut multe aruncări deschise, am înscris mult, cred că am stabilit și un record de aruncări de trei puncte într-un meci. Este o performanță bună, însă nu înseamnă nimic, așa cum le-am spus și băieților, trebuie să mergem la Craiova să câștigăm, să avem timp să pregătim ceea ce urmează. Până la urmă, să nu uităm care este scopul nostru, să câștigăm încă șapte meciuri de acum înainte. Știam că Craiova e o echipă cu care vom avea multe aruncări deschise, că au o apărare care protejează «căciula» foarte bine și de aceea am preferat să joc cu Pustozvonov, nu cu Kariniauskas. Nu ne gândim încă la alți adversari, este timp de vizionat alte meciuri, noi trebuie să mai luăm încă un meci la Craiova!”.

ALEKSANDAR RASIC, jucător U-Banca Transilvania:

”Au fost două meciuri bune pentru noi, am înscris mult în ambele, dar știm că un campionat se câștigă cu apărare bună. Am încercat să jucăm în ritmul nostru și am reușit, mai ales în a doua jumătate. Mai avem, așadar, nevoie de încă o victorie ca să trecem în semifinale. Nu știm dacă o vom obține în primul meci din Craiova, dar o vrem!”

U-Banca Transilvania - SCM U Craiova 104-78 (26-22, 29-20, 27-17, 22-19)

Parteneri