imagine articol

Victorie cu CSM CSU Oradea

Thumbnail

U-Banca Transilvania a depășit CSM CSU Oradea în derby-ul etapei a 10-a, după un meci foarte echilibrat, dar controlat de echipa noastră în ultimele minute. Vlad Moldoveanu nu a evoluat în acest meci, lucru care l-a forțat pe antrenorul Mihai Silvășan să joace minute bune cu Rolland Torok pe poziția 4, una cu care nu prea s-a întâlnit în acest sezon.

Primele două sferturi au fost parcă în oglindă: la începutul fiecărei perioade, orădenii s-au desprins la una-două posesii pe tabelă, iar imediat după jumătatea sfertului U-Banca Transilvania a revenit și a întors scorul, însă nu s-a desprins la mai mult de două posesii. Pe finalul fiecărei perioade, oaspeții au echilibrat jocul, astfel că la pauza egalitatea era perfectă: 36-36.

La reluare, jocul a curs la fel, chiar dacă în jocul orădenilor s-a simțit lipsa lui Barnette, ieșit după o accidentare la gambă. Fiecare echipă a trecut la conducere, iar la un moment dat apărarea intensă a bihorenilor părea să încline balanța în favoarea lor.

Oboseala și-a spus, însă, cuvântul și ultimele trei minute au fost decisive, iar U-Banca Transilvania câștigă pentru a doua oară în acest sezon în fața CSM CSU Oradea.

U-Banca Transilvania - CSM CSU Oradea 86-72 (17-19, 19-17, 20-25, 30-11)

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal:

Thumbnail

”Un meci frumos, zic eu, un meci cu o intensitate foarte mare, în care, așa cum ne-am propus, am reușit să ieșim învingători. Mă bucur foarte tare pentru acest aspect, că băieții au înțeles ce înseamnă un meci cu Oradea, este un meci care trebuie câștigat indiferent de condițiile în care am jucat, de oboseală, de accidentări. Așa cum ați văzut, Vlad Moldoveanu nu a jucat astăzi, a fost accidentat. Îi felicit încă o dată pe băieți, pentru ei mă bucur, că au reușit să ne mențină pe primul loc în clasament. Sala a fost superbă, le mulțumesc fanilor că au venit în număr atât de mare, chiar dacă vizavi a fost finala Trofeului Carpați, asta înseamnă că lumea ține la noi, că ne apreciază și vine și ne susține. Mă bucur foarte mult și le mulțumesc din nou fanilor. Este o victorie importantă, mai ales că o obținem fără unul dintre cei mai valoroși jucători ai noștri. La fel, Sean s-a accidentat în sfertul al doilea și nu a mai jucat, așa e baschetul, trebuie să găsești soluții în orice situații. Asta trebuie să fie mentalitatea noastră, trebuie să câștigăm indiferent de condițiile în care jucăm. Tudor Gheorghe este un tânăr căruia anul acesta am încercat să îi dăm mai multe minute, în unele părți din joc îți dă înapoi cu vârf și îndesat, sunt mulțumit de el, mai puțin acele două faze consecutive când a greșit. Sunt greșeli normale pentru un tânăr de vârsta lui, el trebuie să evolueze, să nu le mai facă. Mă bucur că ne-a ajutat în acest meci și nu pot decât să fiu încrezător în privința lui pe viitor”.

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit