imagine articol

Victorie cu BCMU Pitești în primul joc acasă din Top 6

U-Banca Transilvania a depășit BCMU Pitești în cadrul etapei a 2-a din faza Top 6, într-un meci alert disputat în Sala Sporturilor ”Horia Demian”.

Piteștenii au venit la Cluj-Napoca știind că sunt capabili să învingă echipa lui Mihai Silvășan, etalând un joc rapid, cu pătrunderi tăioase alternate cu șuturi precise de la distanță.

U-Banca Transilvania a muncit foarte mult sub ambele panouri, încercând să limiteze capacitatea la recuperare binecunoscută a piteștenilor, lucru reușit mai ales datorită lui Moldoveanu și Barro. De altfel, raportul recuperărilor a fost la final favorabil echipei noastre, 27-26, cu diferență mare la mingile culese sub panoul advers, 11-4.

Încă de la jumătatea sfertului al treilea, echipa noastră a pus încet-încet o mică diferență pe tabelă, care a crescut până a trebuit exprimată în două cifre. În ciuda insistenței piteștenilor, U-Banca Transilvania bifează încă o victore în Liga Națională.

U-Banca Transilvania - BCMU Pitești 94-84 (24-21, 21-23, 23-15, 26-25)

FILIP ADAMOVIĆ, jucător U-Banca Transilvania:

Thumbnail

”A fost un meci foarte dificil pentru noi, știam de anul trecut că Piteștiul este un oponent foarte puternic. Nu am avut cea mai bună apărare astăzi, le-am permis prea multe puncte ușoare, trebuia să punem mai multă presiune. Trebuie să lucrăm la acest aspect mai mult, căci apărarea bună îți câștigă campionatele. Nu am fost suficient de atenți la Kostoski, i-am permis câteva aruncări necontestate, și-a intrat în mână și ne-a creat probleme serioase. Suntem concentrați deja pe meciul următor, vrem să luăm lucrurile pas cu pas și să ne concentrăm cât se poate de bine pentru fiecare meci în parte”.

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal:

Thumbnail

”Am avut un meci foarte greu în această seară, cu o echipă foarte bună. Nu am reușit să ne apărăm cum trebuie în această seară, am lăsat adversarului câteva aruncări deschise de care ei au profitat rapid, au avut 50% la aruncările de la distanță. Sunt nemulțumit de momentele în care nu am comunicat cum trebuie, însă, cu toate aceste greșeli din apărare, am avut momente foarte bune în atac, am înscris 94 de puncte și victoria este victorie. Îi felicit pe băieți, însă nu avem timp prea mult să ne bucurăm, urmează un alt meci dificil, cu Timișoara, pe care trebuie să îl câștigăm! Trebuie să rămânem concentrați, să jucăm un baschet de calitate, căci, în acest fel, vom avea și apărare buna, ceea ce astăzi ne-a lipsit, dar și atac bun”.

Parteneri