imagine articol

U-BT atacă Veneția într-o luptă pentru Top 4

U-Banca Transilvania se pregătește pentru unul dintre cele mai dificile teste ale celui de-al patrulea sezon în BKT EuroCup, o deplasare pe terenul italienilor de la Umana Reyer Veneția, în etapa a XIII-a, din Grupa A. După o serie de șase victorii consecutive obținute pe teren propriu, echipa noastră are parte de prima deplasare din 2026, miercuri, 7 ianuarie, de la ora 21:00, în „Palasport Giuseppe Taliercio”. Partida va fi transmisă în direct pe Prima Sport 3 și pe platforma euroleague.tv, iar Winners Sports Club organizează un „Watch Party” dedicat fanilor clujeni, cei prezenți urmând să primească o bere din partea casei.

Va fi pentru a șasea oară când cele două formații vor sta față în față. În sezonul de debut al U-Băncii Transilvania în EuroCup, italienii s-au impus de două ori la o diferență de cinci puncte, 80-85 în tur, respectiv 95-90 în retur. A urmat un sezon în care echipele au fost repartizate în grupe diferite, înainte ca în stagiunea anterioară să se întâlnească din nou. De data aceasta, U-Banca Transilvania și-a luat revanșa în ambele manșe. În BT Arena, „alb-negrii” au reușit o revenire spectaculoasă de la -13 puncte și s-au impus cu 86-78, într-un meci în care sprijinul fanilor clujeni a fost decisiv, mai ales după eliminarea lui Mihai Silvășan. Sfertul al patrulea a fost dominat categoric de gazde, câștigat cu 30-11. În returul din „Palasport Giuseppe Taliercio”, clujenii izbuteau a opta victorie în grupă, scor 77-88.

Și în turul actualei stagiuni, U-BT a avut câștig de cauză, de această dată la diferență minimă, scor 103–102, după o partidă dramatică decisă abia după o repriză de prelungiri. Miletic a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei, cu un double-double de senzație, în care a adunat 17 puncte și 13 recuperări, pentru 31 la eficiență.

U-BT și Reyer Veneția sunt vecine în clasamentul Grupei A, echipa noastră fiind pe locul 4, cu 7 victorii și 5 înfrângeri, în timp ce italienii sunt pe locul 5, cu 6 victorii și 6 înfrângeri. Un eventual succes în deplasarea de miercuri ne-ar distanța la două victorii de italieni, crescând astfel șansele echipei noastre de a termina pe una din primele patru poziții în Grupa A.

Echipa noastră s-a impus în ultimele două etape din BKT EuroCup, contra Neptunas Klaipeda, scor 118-97, respectiv Slask Wroclaw, scor 94-92.  

Veneția vine după o prestație ofensivă de excepție în deplasarea de la Neptunas Klaipeida, unde a obținut o victorie la 15 puncte, scor 103-118. De asemenea, în etapa a XI-a, dinaintea deplasării în Lituania, Veneția s-a impus pe teren propriu în fața turcilor de la Bahcesehir College Istanbul, scor 94-85. Italienii au patru victorii și un singur meci pierdut pe teren propriu, cel din runda inaugurală, când Aris Salonic a plecat cu victoria din „Palasport Giuseppe Taliercio”, scor 81-85.

U-BT este prima dintre cele 20 de echipe atât la puncte marcate pe meci (96,3), cât și la pase decisive (22,5), în timp ce Veneția se află pe locul 8 la puncte înscrise (88,8) și pe locul 2 la assist-uri (21,9).

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania

Urmează o deplasare complicată, cu o echipă extrem de fizică, o echipă care înscrie foarte multe puncte pe tranziție ofensivă, fiind primii din competiție la acest capitol. Punctele multe înscrise pe tranziție vin după o apărare exactă, pentru că au multe contraatacuri care se transformă în coșuri marcate după o apărare agresivă. Este un meci foarte important pentru clasamentul final al acestei grupe, de altfel toate meciurile sunt extrem de importante de acum încolo. Mergem acolo cu foarte mult optimism, ne dorim mult să câștigăm. Venim după niște performanțe bune, însă asta cu siguranță nu ne garantează victoria. Va trebui să fim extrem de concentrați și să avem mentalitatea potrivită pentru a reuși să câștigăm. Cu privire la informațiile apărute recent în presă, dorim să aducem claritate asupra situației legate de salariul fostului nostru jucător, Sasu Salin. Suma vehiculată public, de 450.000 euro brut pe sezon, este falsă și profund exagerată. Niciun jucător din istoria U-BT nu se apropie de acest nivel salarial. Pentru a elimina orice speculație, salariul fostului nostru jucător a fost de 190.000 euro net pe sezon. În plus, noi am fost mulțumiți de impactul lui pe teren și mai ales în afara lui. Sasu ne-a transmis până în ultima clipă, prin intermediul agentului lui, că își dorește să rămână aici, și noi ne-am dorit acest lucru, însă am decis să continuăm cu alt jucător.

Patrick Richard, căpitan U-Banca Transilvania

Evident, este primul nostru meci în deplasare după șase partide jucate acasă, așa că suntem cu siguranță entuziasmați. Urmează un nou meci important în EuroCup și, dacă reușim să obținem victoria, ne vom pune într-o poziție foarte bună pentru calificarea în play-off, între primele patru echipe. Luăm lucrurile pas cu pas și sperăm să ieșim pe teren și să câștigăm. Sper ca fanii să continue să ne susțină. Acum, când jucăm în deplasare, avem nevoie de sprijinul lor mai mult ca oricând.

HAIDE "U"
22

Parteneri