imagine articol

U-Banca Transilvania trece de BC Dubai și va juca finala Memorialului Mirza Delibasic

U-Banca Transilvania continuă seria rezultatelor pozitive din meciurile de pregătire. Ajunși în Bosnia și Herțegovina, jucătorii noștri au debutat cu dreptul la Memorialul Mirza Delibasic.

 

Formația lui Mihai Silvășan a reușit să o învingă pe BC Dubai, o grupare ce va participa în premieră în Liga Adriatică și care a transferat câteva nume de top, precum Davis Bertans, Klemen Prepelic sau Nemanja Dangubic. Chiar și așa, tabela a indicat la final 89-75.

 

Confruntarea s-a derulat sub semnul echilibrului, iar achizițiile de marcă ale trupei din Emiratele Arabe Unite și-au spus cuvântul. Pe de altă parte, s-a creat deja o chimie remarcabilă între Richard și compania. Astfel, deși am fost conduși la pauză cu 44-42, am putut să preluăm frâiele jocului printr-un parțial de 10-0 și să obținem un rezultat pozitiv.

 

Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania a izbutit procentaje de 61% la aruncările din interiorul semicercului, 47% de la mare distanță și 64% de la linia de pedeapsă. În plus, baschetbaliștii noștri au totalizat 37 de recuperări și 22 de pase decisive.

 

Iată cifrele jucătorilor clujeni din acest meci:

 

Kevin Hervey – 31:17 minute de joc, 23 de puncte, 9 recuperări și 2 pase decisive.

Tudor Șomăcescu – 2:45 minute de joc.

Zavier Simpson – 26:37 minute de joc, 7 puncte, 7 pase decisive, 7 recuperări și 2 intercepții.

Mareks Mejeris – 21:13 minute de joc, 7 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive. 

Sasu Salin – 28:55 minute de joc, 8 puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări și 2 intercepții.

Zach Hankins – 21:50 minute de joc, 16 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție.

Deshawn Stephens – 17:31 minute de joc, 11 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă și un capac. 

Mihai Măciucă – 8:57 minute de joc.

Patrick Richard – 18:06 minute de joc, 3 puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări. 

Adam Mokoka – 22:49 minute de joc, 14 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive și un capac.  

 

Zach Hankins, jucător U-Banca Transilvania

 

Cred că a fost un meci grozav pentru noi. Devenim tot mai competitivi și lucrăm la acest aspect. Astăzi am întâlnit una dintre cele mai bune echipe, iar faptul că am controlat meciul așa cum am vrut și cum ne-a învățat antrenorul este, evident, un aspect pozitiv. Ne-am impus ritmul pe parcursul meciului și toată lumea a jucat colectiv. Nu suntem egoiști și nu cred că am mai avut coechipieri atât de buni precum cei de aici. Mă refer atât la felul cum ne înțelegem pe teren, cât și în afara lui. Totul se vede în apărarea noastră, dar și în felul cum plimbăm mingea. Este un pas important, însă mai avem de muncit. Luăm totul pe rând! Până acum, lucrurile arată foarte bine! 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

A fost un meci bun, în care am arătat ritmul pe care vrem să îl jucăm. Nu suntem în formulă completă, dar felul cum am evoluat m-a mulțumit. Am creat multe oportunități de a înscrie. Ne-am apărat bine, mai ales în partea a doua a meciului, deci sunt mulțumit. Am învins o echipă extrem de bună, cu jucători de Euroligă. Mergem mai departe, trebuie să clădim pe aceste meciuri și să rămânem concentrați. 

 

În finala Memorialului Mirza Delibasic, U-Banca Transilvania va întâlni învingătoarea dintre Bosna Sarajevo și Dinamo Sassari. Finala este programată duminică, 15 septembrie, cu începere de la ora 21:00. 

 

*Foto: KK Bosna

HAIDE "U"
2

Parteneri