imagine articol

Jucătorii noștri se luptă într-o manieră fabuloasă și obțin calificarea în sferturile de finală!

Seara de marți, 4 martie 2025, va rămâne în istoria clubului nostru, întrucât s-a desfășurat unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din ultimii ani. U-Banca Transilvania a învins-o pe BC Wolves Vilnius cu scorul de 100-99, la capătul unui duel care a necesitat nu mai puțin de două reprize de prelungiri! 

 

Primele minute au fost dificile pentru U-Banca Transilvania, deoarece adversarii au jucat cu intensitate și au încercat din start să pună mâna pe soarta confruntării. Lupii au părut că acoperă perfect terenul pentru a ne îngreuna ofensiva, dovadă fiind cele 6 puncte reușite de către alb-negri timp de aproximativ 5 minute. Kulboka a scuturat plasa de la mare distanță și a desprins-o pe Wolves la 23-11. 

 

DeShawn Stephens s-a luptat în spațiul de trei secunde și a adăugat eficient puncte din fața adversarilor, remarcându-se totodată cu un slam-dunk în forță. Gazdele au condus cu 33-20 la finalul actului întâi, însă am răspuns imediat cu un parțial de 10-0. Sasu Salin a punctat de la mare distanță, 33-30, numai că gazdele și-au calculat fiecare acțiune, iar jucătorii americani au reușit puncte pe bandă rulantă. Brooks a închis repriza, scor 48-39. 

 

La revenirea pe parchet, U-Banca Transilvania a continuat să alerge după alergare. Primele speranțe ni le-a dat Karel Guzman printr-o triplă, 57-54. Coșul lui Karel a venit printr-o pasă de la  Zavier Simpson, care scuturase anterior plasa de la mare distanță. Wolves au dat impresia că pot oferi o replică la fiecare coș primit, dar jucătorii noștri nu au renunțat la luptă. Trupa lui Mihai Silvășan a găsit resursele necesare să revină eroic, demonstrând pe teren cât mult își dorește calificarea. 

 

Am preluat conducerea pentru prima oară pe finalul sfertului patru, grație liberelor înscrise de către Sasu Salin, 69-70. Combatantele au alternat la conducere într-o manieră dramatică și spectaculoasă deopotrivă. Zavier Simpson a arătat din nou că este unul dintre cei mai valoroși baschetbaliști din BKT EuroCup, punându-l în valoare pe Stephens. Puteam să ne adjudecăm victoria la penultimul atac, însă Wolves au recuperat mingea. Simpson a făcut un fault inspirat, i-a îndepărtat pe adversari de coș, așa că s-a mers în prelungiri. 

 

Cowen și Hankins au inaugurat repriza suplimentară prin coșuri consecutive. Cele două grupări au continuat să meargă cap la cap, într-un final de poveste. Tensiunea a atins cote maxime, meciul a intrat într-o nouă repriză de prelungiri, în care am părut mai proaspeți. Karel Guzman a înscris prin slam-dunk, 90-94, iar Patrick Richard a trimis mingea în coș de la mare distanță, 96-100. În cele din urmă, am putut să câștigăm! Cei de acasă n-au urmărit momentele decisive din cauza faptului că a căzut semnalul de la satelitul televiziunii lituaniene. Așadar, a existat impresia că ne trezim din somn, dar cu un vis frumos care continuă în realitate, transmisiunea revenind cu ultimele secunde ale bucuriei calificării!

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Evident, suntem extrem de fericiți după un asemenea meci, cu două reprize de prelungiri. A fost un meci foarte greu, echilibrat, însă jucătorii noștri au fost puternici mental și nu au renunțat. Am găsit o cale să câștigăm, oricine se putea impune la final. Sunt foarte mândru de acest rezultat, ajungem din nou în sferturile BKT EuroCup. Mergem mai departe, ne gândim deja la disputa cu Valencia. Zavier Simpson este unul dintre cei mai buni jucători din EuroCup din punct de vedere statistic, însă a progresat mult și din perspectiva luării deciziilor. A distribuit 14 pase decisive și a pierdut doar două mingi, ceea ce e impresionant. A înscris și 26 de puncte, având mult mingea. Asta ne-am și dorit, avem încredere deplină în el și ne bucurăm. Totuși, așa cum le-am spus și lor în vestiar, un jucător poate bifa un meci individual foarte bun, dar nu putem câștiga fără un efort colectiv total. Am luptat împreună și am câștigat împreună! În prima repriză nu am jucat atât de bine, însă am rămas împreună și am ieșit învingători. Cu siguranță apărarea a fost cheia, după ce am permis multe puncte ușoare în primul sfert. Ulterior am strâns rândurile și ne-am adaptat. Dacă vrei să câștigi la acest nivel, trebuie să te aperi foarte bine! 

#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
GUZMAN, KAREL
38:25
15
5/8
1/5
6/6
2/2
4
0
9
2
SOMACESCU, TUDOR
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
3
SIMPSON, ZAVIER
38:04
26
5/14
4/9
9/13
4/5
5
14
28
5
MEJERIS, MAREKS
14:09
2
1/4
0/1
1/1
0/0
4
0
2
9
SALIN, SASU
33:29
8
1/1
1/4
2/5
3/3
2
4
13
10
HANKINS, ZACH
18:22
15
6/11
0/0
6/0
3/3
5
1
14
11
SEELEY, DENNIS
17:32
3
0/2
1/2
1/3
0/0
0
1
-1
17
ORELIK, GEDIMINAS
16:14
0
0/1
0/2
0/2
0/0
5
0
1
23
STEPHENS, DE'SHAWN
30:32
17
8/11
0/0
8/0
1/3
10
2
24
25
MACIUCA, MIHAI
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
35
RICHARD, PATRICK
24:32
7
2/2
1/3
3/4
0/0
6
0
12
95
MOKOKA, ADAM
16:17
7
2/6
1/3
3/4
0/0
1
1
2
247.6
100
30/60
9/29
39/38
13/16
42
23
104

Parteneri