imagine articol

U-Banca Transilvania, meci amical cu Panathinaikos Atena la Cluj-Napoca!

Echipa noastră va juca un meci amical de pregătire cu celebra echipă elenă Panathinaikos Atena. Partida, organizată de Sports Festival,va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, duminică. 23 septembrie, de la ora 19.  Meciul va fi precedat de un concert al formației Guess Who.
Bilete s-au pus în vânzare pe www.entertix.ro.

Prețuri bilete:
Early bird: - 2000 bilete(maxim)
       Categoria 1 : 55 lei
       Categoria 2 : 40 lei
       Categoria 3 : 20 lei
Regular price:
      Categoria 1: 75 lei
      Categoria 2: 55 lei
      Categoria 3: 30 lei

IMPORTANT: ABONAȚII U-BT NU VOR AVEA INTRAREA GRATUITĂ! Abonații U-BT vor avea prețurile de Early Bird pe tot parcursul perioadei de vânzare a biletelor.

Mihai Silvășan: ”Este o bucurie mare pentru noi că s-a reușit acest lucru, este o bucurie mare penru baschetul românesc, cred eu. Rar ajunge o formație din România să joace cu oechipă de nivelul lui Panathinaikos. Nu cred că în ultimii ani s-a întâmplat lucrul acesta. Ne referim la o echipă care a câștigat atâtea titluri în Euroligă, care se bate an de an la câștigarea Euroligii, cu jucători de top. Din ce știu eu vor veni la Cluj chiar cu toți jucătorii. Va  fi un meci foarte, foarte puternic pentru noi”.

Vlad Moldoveanu: ”Va fi un meci foarte bun pentru noi, îmi doresc să vină cu toți jucătorii, să fie apți și chiar să încerce să joace foarte bine. Pentru noi va fi un test bun. Chiar dacă Panathinaikos sunt mult peste noi, cred că va fi un meci care ne va ajuta în special în perspectiva dublei din FIBA Eurocup”.

Branko Cuic: ”Este un mare spectacol acest meci. Pentru clubul nostru înseamnă foarte mult, cu siguranță este cel mai mare meci din istoria clubului, împotriva echipei din Panathinaikos, o formație foarte cunoscută. Sper ca în viitor să avem cât mai multe partide de acest fel”.

Kyndall Dykes: ”Sunt entuziasmat de acest meci, nu ai ocazia în fiecare zi să joci cu un adversar ca și Panathinaikos. Astfel de meciuri ne fac să ne dorim să fim tot mai buni și cu siguranță ne va ajuta această experiență. Ne bucurăm că putem un astfel de meci la Cluj”.

Vă reamintim programul de pregătire al echipei noastre: 

  • Joi, 20 septembrie, ora 19.00: BC CSU Sibiu - U-Banca Transilvania (la Sibiu - Turneul Internațional  Memorialul ”Elemer Tordai”)
  • Vineri, 21 septembrie, ora 17.00: Khimik Yuhzy - U-Banca Transilvania  (la Sibiu - Turneul Internațional  Memorialul ”Elemer Tordai”)
  • Duminică, 23 septembrie, ora 19.00: U-Banca Transilvania - Panathinaikos Atena (la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă)  BILETE AICI

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschKineticPeakVisit Cluj