imagine articol

U-Banca Transilvania, învinsă de AEK Atena în primul amical din Grecia

U-Banca Transilvania a fost aproape să obțină o victorie în primul joc al Memorialului Nikos Fassouras de la Atena. Campionii României s-au duelat cu AEK și au pierdut la scorul de 82-76.

 

Mihai Silvășan i-a trimis din primul minut pe teren pe Bryce Jones, Karel Guzman, Patrick Richard, Jarell Eddie și Emi Cățe. Am început bine partida, conducând la jumătatea sfertului întâi cu 2-7. Apoi, elenii, conduși de pe bancă de Joan Plaza, fostul antrenor al lui Real Madrid sau Unicaja Malaga, au încheiat actul inaugural în avantaj, 16-12. 

 

De notat faptul că în lotul grecilor se regăsesc baschetbaliști valoroși, precum Ben McLemore (jucător cu 500 de meciuri în NBA), Chasson Randle (fost jucător la Real Madrid) sau Mfiondu Kabengele (fost jucător la Cleveland Cavaliers și Boston Celtics). Totodată, AEK Atena a reușit în vară să îl transfere pe Mindaugas Kuzminskas, însă acesta nu a evoluat. 

 

Pe de altă parte, clujenii nu s-au lăsat mai prejos, au oferit un joc combinativ și au intrat la cabine în avantaj, 38-39. Bryce Jones și Karel Guzman au contribuit semnificativ din punct de vedere ofensiv, astfel că ne-am menținut în avantaj și la revenirea pe parchet. Ba mai mult, am dominat situația preț de câteva minute, grație prestației lui Mareks Mejeris. Jones a scuturat plasa de la mare distanță pentru 69-61, stabilind cea mai mare diferență de scor în favoarea noastră. Joan Plaza a cerut time-out, așa că AEK Atena a răspuns imediat și s-a instalat la cârma întâlnirii. Drept urmare, grecii n-au cedat până la final.

 

Prin cele 25 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Bryce Jones a fost cel mai bun marcator al nostru. Karel Guzman a adăugat 21 de puncte, 3 recuperări și o intercepție, în timp ce Mareks Mejeris s-a remarcat prin 9 puncte și 3 recuperări.

 

Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania a înregistrat procentaje de 47% din interiorul semicercului, 32% de la mare distanță și 70% la nivelul liniei de pedeapsă. În plus, am strâns 37 de recuperări și am distribuit 14 pase decisive.

 

În meciul amical de sâmbătă, U-Banca Transilvania își va măsura forțele cu Panathinaikos Atena. Fluierul de start al întâlnirii se va da la ora 20:15.

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

A fost un meci bun de pregătire, cu o echipă extrem de puternică. Am văzut multe lucruri bune în jocul nostru și am rezistat până la final, fiind în joc și având șansele noastre să câștigăm. Din păcate, pe final am luat niște decizii proaste și nu am reușit să fructificăm anumite faze așa cum trebuia. Una peste alta, aveam nevoie de meciuri ca acesta. Cred că echipa a arătat mai bine ca în meciurile precedente, chiar dacă am pierdut. Am întâlnit un adversar puternic, care a făcut investit mult. Mergem mai departe, jucăm cu Panathinaikos, de departe cel mai puternic oponent. Trebuie să ne recuperăm până mâine și să încercăm să facem un meci foarte bun. 

HAIDE "U"
0

Parteneri