imagine articol

Silva: Grecia se va bate la medalie!

Capitanul echipei noastre, Mihai Silvasan, a facut cateva declaratii pentru site, dupa disputarea celor doua meciuri amicale cu vicecampioana mondiala, Grecia, pierdute de nationala Romaniei, cu 88-46 si 102-57. "Au fost doua meciuri foarte importante pentru noi, in compania unei echipe care va participa la Campionatul European de luna viitoare. Am jucat cu Grecia, care stim cu totii ce rezultate are la nivel european si mondial, si care cred ca se va lupta cu echipa care a fost si cu noi in teren la o medalie europeana. Nu s-a pus problema vreun moment ca nu ne este superioara valoric, dar ne face sa ne dorim sa ajungem si noi mai sus. Cu multa munca, incepand de la copii si juniori, si pana la nivelul seniorilor, intr-o zi am putea ajunge la valoarea Greciei. A contat faptul ca am pierdut la diferente atat de mari, nimeni nu-si doreste sa piarda meciuri la 45-50 de puncte diferenta, dar pe de alta parte cred ca ne-au ajutat meciurile pentru cele oficiale, primul fiind cel din Cipru, de sambata. Pentru toti jucatorii din echipa nationala a fost o experienta placuta, din care am avut enorm de invatat. Suntem o echipa mai tanara, cu mai putina experienta, dar cu dorinta de a creste valoric", a spus Silva, care se afla deja cu nationala in Cipru, pentru meciul oficial de sambata (ora 19.30).
BAFTA BAIETI!

Foto: Intime Sports Agency

Parteneri