imagine articol

Prima înfrângere în amicale. Jucătorii noștri pierd în fața celor de la Dinamo Sassari

U-Banca Transilvania a suferit o înfrângere în ultimul meci amical desfășurat în Bosnia și Herțegovina. Echipa noastră a ajuns până în finala Memorialului Mirza Delibasic, iar duminică seara a pierdut împotriva celor de la Dinamo Sassari, scor 85-75.

 

Ne-am descurcat bine în primul sfert al partidei, încheiat la scorul de 23-15 în favoarea noastră. Apoi am intrat la cabine sub adăpostul a trei lungimi, 38-35. Din păcate, ne-am pierdut ritmul după pauză. Italienii au evoluat cu agresivitate și au distribuit mingea cu eficiență, astfel că au marcat nu mai puțin de 29 de puncte în sfertul trei. Nici în ultimul act nu i-am putut ajunge pe adversari, recunoscându-ne învinși.

 

Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania a avut procentaje de 42% din interiorul semicercului, 33% de la mare distanță și 62% de la linia de pedeapsă. Totodată, am strâns 46 de recuperări și am distribuit 8 pase decisive.

 

Iată cifrele jucătorilor noștri din acest meci:

 

Kevin Hervey – 20:06 minute de joc, 9 puncte, 8 recuperări și o intercepție.

Tudor Șomăcescu – 4:15 minute de joc, o recuperare.

Zavier Simpson – 30:38 minute de joc, 22 de puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive.

Mareks Mejeris – 22:29 minute de joc, 5 puncte, 7 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă.

Sasu Salin – 24:56 minute de joc, 8 puncte, 2 pase decisive, o recuperare și o intercepție. 

Zach Hankins – 25:22 minute de joc, 10 puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă.

Deshawn Stephens – 14:38 minute de joc, 7 puncte și 3 recuperări.

Mihai Măciucă – 17:11 minute de joc, 2 puncte și 3 recuperări.

Patrick Richard – 13:36 minute de joc, o pasă decisivă.

Adam Mokoka – 26:49 minute de joc, 12 puncte, 3 recuperări și 3 intercepții.

 

Zavier Simpson, jucător U-Banca Transilvania

 

Am început foarte bine în primul sfert, apoi am avut suișuri și coborâșuri. Ulterior, în sfertul trei am cedat în totalitate. Sincer, cred că suntem echipa mai bună, însă ei au reușit să ne învingă pe merit. Uneori se mai întâmplă astfel de lucruri, iar orice greșeală te poate costa. Cu siguranță avem de învățat de pe urma acestui meci. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

A fost un meci foarte prost din partea noastră. Ne-am dorit să câștigăm, însă nu am avut mindset-ul necesar, din păcate. Au fost prea multe greșeli, mingi pierdute și ratări singuri cu inelul. Trebuie să învățăm din aceste lucruri, e prima înfrângere a noastră. Mergem mai departe și învățăm din acest meci pierdut.

 

Pentru U-Banca Transilvania urmează ultimul amical din presezon, în deplasare împotriva celor de la Beșiktaș Istanbul. Întâlnirea este programată miercuri, 18 septembrie, cu începere de la ora 14:00. 

HAIDE "U"
0

Parteneri