imagine articol

Peristeri BC, următorul adversar al baschetbaliștilor noștri

Peristeri B.C. va fi următorul adversar al echipei U-Banca Transilvania în preliminariile Basketball Champions League. Grecii sunt și gazdele turneului care a început luni, 13 septembrie. 

Formația elenă este considerată una favorite, prin prisma tradiției și a valorii lotului din actuala stagiune. Peristeri va aniversa pe 22 octombrie 50 de ani de existență. Echipa a pornit la drum în sezonul 1971-1972, când a participat în al doilea eșalon al Greciei. Peristeri a promovat în 1989, iar anii '90 au fost de mare succes pentru galben-albaști. Având în componență baschetbaliști precum Alphonso Ford, Marko Jarić sau Kostas Tsartsaris, Peristeri a reprezentat Grecia de 7 ori în Cupa Korać.

Alphonso Ford a condus-o pe Peristeri și spre prima aventură în Euroligă, în stagiunea 2001-2002. Ford este o legendă a Euroligii, iar în prezent trofeul pentru cel mai bun marcator al competiției îi poartă numele. Alphonso Ford s-a stins din viață în 2004, după o luptă cu leucemia. Fosta sa echipă și-a continuat parcursul din campionatul intern, acolo unde s-a clasat de două ori pe locul trei. Problemele financiare i-au lovit din plin pe “porumbei”, care au retrogradat în 2004. Declinul s-a accentuat, iar Peristeri a evoluat inclusiv în al treilea eșalon al Greciei. 

Renașterea s-a produs în stagiunea 2017-2018, când galben-albaștrii au revenit în prima ligă. Din acel moment, viitorii noștri adversari și-au propus să fie o forță a campionatului elen. Drept dovadă, în 2021, Peristeri a terminat Liga Greciei pe locul șase. De la Peristeri s-a retras, în vară, legendarul Giannis Bourousis, câștigător al Euroligii și campion european în 2005. 

În prezent, echipa își dispută meciurile de pe teren propriu la Arena Peristeri, o sală de 4.000 de locuri pe care jucătorii noștri au cunoscut-o deja. Președintele grupării este George Pantazopoulos, funcția de antrenor principal fiind ocupată de Sotiris Manolopoulos. Absolvent al Universității Boston, Manolopoulos și-a încheiat cariera de baschetbalist în 2004 și a devenit antrenor. El a pregătit formații precum Aris Salonic, Panathinaikos sau AEK Atena.

Manolopoulos are la dispoziție o formație a cărei medie de vârstă este de 29 de ani. Rolul de căpitan îl are Christos Saloustros, o extremă de forță de 2.02 m. Saloustros a primit distincția pentru jucătorul cu cel mai important salt valoric din campionatul elen în 2018. De asemenea, în lot se mai regăsesc o serie de baschetbaliști cunoscuți. De exemplu, Peristeri l-a transferat în vară pe Ian Miller din Franța și a mai bătut palma cu Yanick Moreira. Acesta este internațional angolez și a jucat cu naționala țării sale la mondialele din 2014, respectiv 2019. La întrecerea din Spania, de acum șapte ani, Moreira a înscris 38 de puncte și a izbutit 15 recuperări în confruntarea cu Australia. La nivel de club, pivotul de 2.11 m a mai activat la Murcia (Spania), Virtus Bologna (Italia) sau AEK Atena. 

Peristeri s-a mai întărit prin aducerea lui Josh Hagins, un fundaș sosit de la Iraklis. Pe de altă parte, în lot se află și Dimitrios Katsivelis, dublu câștigător al Euroligii cu Olympiacos Pireu. De notat faptul că extrema Erik McCree are experiență în NBA, din moment ce a bifat 4 meciuri în maioul celor de la Utah Jazz. 

Peristeri B.C. debutează în Champions League și revine astfel într-o competiție europeană, după o pauză de 18 ani. 

Întâlnirea dintre Peristeri B.C. și U-Banca Transilvania este programată miercuri, 14 septembrie, de la ora 20:30. Duelul va fi transmis în direct pe pagina de YouTube a clubului.

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschKineticPeakVisit ClujIzvoarele Calimani