România nu a putut emite pretenții în primul meci din preliminariile Campionatului Mondial. Întâmpinând un context dificil, din cauza faptului că unul dintre jucători a fost depistat pozitiv cu Sars COV-2, jucătorii noștri și-au petrecut ziua în izolare. Apoi, după-masa au primit acceptul să participe la jocul inaugural cu Letonia.
Balticii au beneficiat de o formație experimentată, din care nu au lipsit frații Bertans, ambii cu experiență în NBA. Pe teren s-a aflat și fostul nostru jucător, Artis Ate. Letonia a beneficiat și de avantajul terenului propriu și a pornit în meci ca din pușcă, astfel că la finalul primului sfert tabela indica 37-16. Am încercat să revenim și chiar am oferit momente bune de joc, dar letonii au fost net superiori și s-au impus cu 108-72.
Patrick Richard a evoluat ca titular și a contabilizat 9 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive, în 26:36 minute de joc. Ștefan Grasu a bifat 18 minute pe teren, perioadă în care s-a remarcat cu 8 puncte, o recuperare și un assist. În efectivul României se regăsește și în această campanie maseurul Csaba Mott.
România va da piept în al doilea joc cu Belarus. Confruntarea este programată luni, 9 august, de la 19:30.