imagine articol

O primă victorie clară pentru U-Banca Transilvania la Turneul Final al Cupei României

U-Banca Transilvania s-a calificat la pas în semifinalele Cupei României, după ce a depășit-o pe SCM OHMA Timișoara cu scorul de 76-56. Meciul a inaugurat Turneul Final de la Constanța.

 

Primul sfert s-a derulat sub semnul echilibrului, apoi formația condusă de Mihai Silvășan și-a impus ritmul. Am încheiat în avantaj actul inaugural 17-15, iar alb-negrii au avut intensitate în sfertul doi. Cu alte cuvinte, U-Banca Transilvania a marcat 19 puncte fără replica adversarului, așa că ne-am desprins la 36-16.  

 

Guzman și Cățe au furnizat puncte, numai că timișorenii n-au renunțat la luptă. Bănățenii au aruncat cu precizie din spatele semicercului și au venit la trei lungimi, 46-43. Jucătorii noștri nu s-au pierdut cu firea și au încheiat confruntarea în forță atât ofensiv, cât și defensiv, adversarii izbutind doar 4 puncte în ultimul sfert.  

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania 

 

A fost un meci pe care l-am început bine, am început cu o apărare bună. Apoi ne-am făcut partida grea la un moment dat, însă mi-am dorit să folosesc întreg lotul, ceea ce ne-a tras puțin în jos. Am primit niște puncte ușoare și astfel i-am adus pe cei de la Timișoara în meci. Sunt fericit pentru victorie, pentru felul cum ne-am apărat astăzi. De asemenea, sunt bucuros că suntem sănătoși cu toții, deoarece condițiile de desfășurare a meciurilor nu sunt printre cele mai bune, fiind foarte frig în sală.  

 

HAIDE "U"
15
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF

Parteneri