„Orașul care a dat naștere vântului”. Așa se numește Liepāja, locul unde a copilărit Mareks Mejeris. Tot de aici provine un alt fost jucător de la U-Banca Transilvania, Artis Ate. Trebuie menționat că porecla orașului este destul de evidentă, grație poziționării sale, la malul Mării Baltice. Acest lucru aduce, evident, vreme rea, astfel că cea mai severă furtună a avut loc în noaptea de 17 spre 18 octombrie 1967, când vântul a bătut cu o viteză de 48 de metri pe secundă. Peste 24 de ani s-a petrecut însă cel mai important eveniment din istoria Letoniei, și anume proclamarea independenței, pe 21 august 1991. Acest moment a marcat eliberarea de sub ocupația sovietică, o perioadă grea care a adus cu sine pierderi economice, culturalizare forțată și multe suferințe pentru locuitorii letoni. Iar la 9 zile distanță de marea sărbătoare a balticilor, pe 2 septembrie, s-a născut și baschetbalistul nostru.

„Vântul e simbolul nostru. De aceea avem și un imn”, mărturisește râzând jucătorul sosit pe malul Someșului în 2023. Relaxat și cu un vocabular bogat în limba engleză, Mareks vorbește deschis despre ce înseamnă acasă pentru el, în condițiile în care s-a mutat la 20 de ani în Spania și a mai evoluat de-a lungul carierei în Franța, Rusia, Italia sau Israel. 

Orașul meu nu e unul mare, are cam 75.000 de locuitori. În comparație, Clujul este mult mai populat. Foarte mulți studenți locuiesc aici, ceea ce mi se pare interesant. Populația e mai tânără. De asemenea, găsești restaurante și locuri memorabile. Pe de altă parte, viața e frumoasă în Letonia și m-am bucurat de o copilărie normală. Evident, nu am avut multe. Drept dovadă, prima pereche de bascheți am primit-o la 15 ani. Totuși, nu ai nevoie de lucruri sofisticate ca și copil. Trebuie doar să ieși afară și să te joci cu mingea. Familia mi-a oferit o educație solidă și m-a sprijinit mereu. Am copilărit într-o țară nouă, după destrămarea Uniunii Sovietice. Cred că toate țările ex-comuniste s-au lovit de provocări, deci cumva experiențele noastre sunt similare. Apoi am aderat la Uniunea Europeană și s-au schimbat multe, probabil la fel și în România.

Potrivit unor statistici, 62% dintre locuitorii Letoniei au declarat că vorbesc numai letonă acasă, alţii folosesc limba rusă. În realitate, majoritatea letonilor vorbesc foarte bine și rusa, dar se remarcă în paralel prin patriotismul lor. Totuși, în ultimii ani, guvernul leton a implementat măsuri pentru a încuraja utilizarea letoniei, inclusiv în educație și administrație. A rămas în istorie așa-numitul „Lanț al Libertății”, din 23 august 1989, când peste 2 milioane de oameni și-au dat mâinile și au format un lanț uman lung de 600 de kilometri, de-a lungul celor trei țări baltice: RSS Estonia, RSS Letonia și RSS Lituania, toate la acea vreme republici ale Uniunii Sovietice. Demonstrația a fost una pașnică și a atras atenția întregii lumi că trei popoare își doresc să fie libere.

Mă uit adesea la filmări din acea zi și am un sentiment de mândrie. Numeroși tineri letoni simt la fel. Acasă, părinții și bunicii îmi vorbesc despre Baricade, când guvernul le-a cerut cetățenilor să construiască acele adăposturi, cu scopul de a proteja obiectivele importante de posibilele represiuni sovietice. E o parte a istoriei noastre!

Mejeris a început să practice baschetul la îndemnul mamei sale, care a jucat la facultate. În Letonia acelor ani, echipele facultăților alcătuiau implicit și prima ligă, disputând etape ocazionale. Ajuns sub bagheta unui antrenor talentat, puștiul Mareks, de nici 7 ani, a intrat într-un sistem ce a produs numeroase nume mari. În sezonul precedent, Kristaps Porziņģis a ieșit campion NBA cu Boston Celtics, în timp ce frații Bertans, Jānis Strēlnieks, Rolands Šmits sau Rodions Kurucs activează la rândul lor la nivel înalt.

Probabil că o țară mică reușește să se ocupe mai bine de tinerele talente, să le selecteze eficient. În Letonia sunt în jur de 20 de școli de baschet. Pe de altă parte, sunt școli unde există numai 10 elevi într-o clasă și fiecare face un sport. Astfel, îi vezi pe toți, reușești să te ocupi atent de fiecare copil. Ulterior, dacă apare un puști talentat la baschet, să zice, se află imediat și șansele ca el să se risipească scad considerabil. Nu știu ce să spun, e o presupunere a mea. Țin să mai adaug că avem antrenori foarte buni la juniori. Sunt deștepți, vor să progreseze. Iau parte la diverse cursuri, cu scopul de a se autodepăși. 

Mareks recunoaște că toți antrenorii săi, de la juniori și până la seniori, l-au ajutat să devină baschetbalistul din prezent. De la fiecare a încercat să „fure” câte ceva, urmărind în permanență să își dezvolte calitățile. S-a impus la o vârstă fragedă în campionatul intern și a primit în 2011 oferta de a pleca în Spania, la CB Clavijo. De-a lungul carierei, letonul a îmbrăcat maioul formațiilor Fuenlabrada, Burgos, VEF Rīga, Élan Chalon, Parma Basket, Victoria Libertas Pesaro și Hapoel Ierusalim. Baschetbalistul ce măsoară 2.07 metri este triplu campion al Letoniei, de două ori MVP al Play-Off-ului, dar și câștigător al Cupei Statului Israel, alături de Zach Hankins. 

Simt că avantajul meu este legat de faptul că mă pot adapta ușor oriunde. Sunt deschis la orice schimbare și indiferent de provocări, pot să găsesc o cale să ies învingător. Cel puțin așa îmi impun să gândesc. Sezonul din Israel a coincis cu nașterea fiicei mele, deci am lipsit o perioadă de timp. M-am simțit bine din punct de vedere sportiv, iar Zach era un lider al echipei. Are un potențial uriaș. În vară a avut probleme la genunchi și m-aș avânta să spun că nu și-a atins potențialul maxim la U-Banca Transilvania. Vă asigur că va deveni tot mai bun, îl cunosc!

Pe teren, letonul povestește că nu se gândește la nimic altceva decât la jocul în sine. Ignoră orice factor l-ar putea perturba din drumul său spre victorie. Totuși, vorbește emoționat că familia îi dă putere să se lupte în duelurile de pe parchet cu adversarii.

Apreciez mult că Silvă prețuiește familia, ne încurajează să ne dedicăm familiei. Ne-ar înțelege pe oricare dintre noi dacă am avea probleme de familie și nu am da uneori randament la un antrenament, spre exemplu. Nu ne-ar numi în nicio clipă neprofesioniști pentru că întâmpinăm dificultăți acasă și putem să vorbim orice cu el. Din fericire, cu toții avem familii frumoase, mulți colegi sunt aici cu soțiile și copiii.

Mejeris e genul de baschetbalist care s-ar potrivi oricărui stil de joc. E mobil, se poziționează eficient la recuperare, poate arunca și nu se dă niciodată bătut. Pe suporteri i-a cucerit prin devotamentul său, cumulat cu modestie și spiritul de camaraderie. 

De-a lungul anilor, așa am ajuns să mă raportez la baschet. Uneori am și suferit din această cauză. Dacă văd un aruncător mai bun decât mine și e liber, îi voi pasa mingea. Nu trebuie să arunc eu neapărat. Fac lucrurile care funcționează pentru mine și în special pentru echipă. E nevoie ca cineva să se sacrifice. Ei bine, eu sunt dispus să mă sacrific. Când jucam la Riga, antrenorul ne-a pus să scriem pe o hârtie punctele forte și cele slabe ale fiecăruia. Unii scriau că sunt marcatori buni, alții că recuperează sau pasează eficient. În dreptul numelui meu, am scris: << Orice are nevoie echipa!>>. La fel și aici, dacă antrenorul îmi spune că vrea să marchez, voi da totul să înscriu. Unii mă alintau și îmi spuneau <<pansament>>, deoarece pot juca mai multe posturi, fără să îmi doresc să mă remarc. Scopul meu este ca echipa să câștige!

Cu zâmbetul pe buze, Mareks le transmite un mesaj și colegilor din vestiar: „Știu că vorbesc non-stop, dar eu încerc să studiez jocul. Este adevărat, când mă uit la înregistrarea meciului și văd cât vorbesc, îmi pun mâinile în cap. Ce să fac?! Ăsta sunt eu, vreau să câștig!”. Mejeris se află la al doilea sezon consecutiv la U-Banca Transilvania și răspunde fără ezitare la intrebarea ce l-a impresionat cel mai puternic până acum în țara noastră:

Nu se întâmplă foarte des ca o echipă să aibă asemenea fani, precum cei de aici. Da, la Ierusalim existau suporteri fanatici, chiar și în Rusia, dar aici totul e diferit. De ce? Toată lumea e optimistă, indiferent de rezultate. Oamenii nu cad în anumite extreme, cum se întâmplă în Serbia sau în Grecia. Acolo, dacă pierzi un meci, apar probleme. Posibil să nu te poți plimba liniștit pe stradă (râde). Aici, toată lumea te sprijină. Orice sportiv își dorește asta, să fie împins de la spate de către fani în momentele grele. Dacă pierdem nu e sfârșitul lumii, oamenii sunt alături de noi. Vrem să îi răsplătim tot timpul cu victorii. Eu cred că putem fi mai buni decât în sezonul trecut. Evident, trebuie să câștigăm tot în România și să mergem mai departe în EuroCup. Avem jucători valoroși, care au experiență și știu să câștige. Sunt convins că există potențial să mergem departe!