Dule tot timpul ne zice să nu mai fim leneși. Parcă îl și aud la antrenamente: „Nu o să jucați baschet toată viața. Mai jucați cinci sau zece ani și după nu o să mai puteți. Trebuie să dați totul”. Acum îmi dau seama la ce se referea, când suntem în carantină. Îmi spun în gând: „Chiar avea dreptate. Înțeleg ce vrea să zică. Înțeleg de ce insista să profităm de fiecare moment”.

Sunt deja două luni fără baschet. Nu îmi vine să cred…

Am muncit atât de mult. Poate că noi am muncit cel mai mult dintre toate echipele. S-a văzut asta din presezon. Un presezon greu, în care i-am urmărit pe colegi cum lucrează și nu i-am ajutat. Am stat cu piciorul în orteză și m-am uitat la antrenamente. Încă din aprilie am avut o problemă la tibie. M-am lovit de câteva ori în aceeași zonă, într-o perioadă scurtă de timp. Am mers cu Adi la diferiți medici, care mi-au spus ba că am periostită, ba fractură de stres.

Nu am știut cum să procedez.

Le-am ascultat sfatul, am luat câteva săptămâni de pauză. Odată ce am reluat antrenamentele, am simțit din nou dureri. Atunci am zis stop. Apelez la altcineva să mă consulte. Un doctor m-a asigurat că e fractură de stres și mi-a recomandat să îmi pun piciorul în orteză, ceea ce am și făcut. A fost frustrant pentru mine, deoarece am pierdut o vară. Trebuia să procedez așa mai repede. Între timp, am realizat serios un lucru: Corpul meu este job-ul meu.

 

În fiecare zi mă uitam la tibie, vedeam că se dezumflă. Vedeam lumina de la capătul tunelului. „Mai am puțin și o să revin”, mă încurajam. Mi-am dat jos ghipsul și am mers direct la Adi. „Hai că putem, hai să începem recuperarea, hai să alergăm”, îl imploram. După două luni, eu voiam direct să sar. Adi a abordat situația profesionist și mi-a zis: „Bă, nu e chiar simplu. Hai să începem cu începutul. Hai să alergi corect, să îți întărești musculatura”. Nu am intrat pe teren fără să ne asigurăm 100% că va fi bine. Așa am lucrat suplimentar, am vrut să fiu în formă și mai bună. Mă bucur că toți cei de la echipă au avut răbdare cu mine.

Le sunt recunoscător tuturor oamenilor din club.

 

Și de abia așteptam să lucrez cu Dule. Auzisem că e un antrenor dur. De abia așteptam să văd ce pot să învăț de la el. De aceea, când eram accidentat și stăteam pe bancă la antrenamente, mă ridicam în picioare să îl aud ce zice. Mergeam cât mai aproape de el, să nu cumva să pierd ceva. Se interesa de situația mea, îmi recomanda vitamine. Mă acomodasem ușor cu metodele lui. Observasem din start și că noii jucători sunt hotărâți să câștige tot. Știam că ne vom baza pe ei și nu îmi aduc aminte să fi existat la Cluj o echipă așa de serioasă în ultimii ani. Ne-am chinuit la antrenamente lungi, extrem de obositoare. Ne-am bucurat că efortul depus a dat roade și că am câștigat repede meciuri.

Aceasta fusese misiunea noastră.

Intram pe teren cu gândul să învingem pe oricine. Și dacă pe tabelă conduceam cu 10 puncte pe finalul sfertului patru, noi voiam să tragem și mai tare. Să mergem la mai multe puncte. Să fim ca niște roboți. Încercam să luăm deciziile corecte la orice posesie. Putea să ne ia valul că suntem cei mai buni, dar Dule ne ajuta să ne păstrăm intensitatea și concentrarea.

 

Ne-am pregătit foarte mult și pentru Cupă. O vreme ne-am gândit doar la Cupă. Am avut un mare avantaj că am jucat în fața suporterilor. Ei au arătat în fața întregii țări că pot să facă un spectacol unic. S-a văzut cât de mult ne-au ajutat. Am simțit energia lor și împreună am reușit un turneu de vis.

Apoi, în cupele europene, conștientizezi că joci pentru țară. Reprezinți România și ai o motivație în plus. Dai totul pe teren. Uneori, mă motivam mai tare în cupele europene. Jucam cu echipe care nu ne cunosc și vedeam în acele partide o nouă provocare. Oricine visează să joace în Europa. Ne doream să ajungem departe, în Final Four, dar nemții ne-au eliminat. Totuși, la returul cu Medi, atmosfera din jurul nostru ne-a afectat. Am aflat că vom juca fără fani în Germania și ne-am fi dorit o sală plină, să trăim cu adevărat meciul.

În paralel, citeam știrile. Urmăream îngrijorați ce se întâmplă în Europa. Noi jucam în Germania, unde apăreau câteva zone roșii pe hartă. Voiam numai să ajungem acasă în siguranță. Parcă ne-am întors joi seara și luni trebuia să ne întâlnim la antrenament. Am stat trei zile în casă și nu am ieșit deloc afară. Mi s-a părut ciudat, fusesem obișnuit cu un alt ritm. Iar cele trei zile s-au transformat în două luni. A fost un șoc pentru organismul nostru. Tot citeam știrile legate de campionat și ne gândeam la fel și fel de chestii. Se va suspenda campionatul? Vom reîncepe la toamnă? Cum vor fi plătiți sportivii?

Realizez că trec cu bine peste perioada de carantină. O săptămână m-am odihnit, apoi am reluat antrenamentele în casă. Am renunțat la playstation și m-am apucat de treabă. Mi-am dat seama că pot să devin mai bun fizic. Am noroc că locuiesc fix lângă Parcul Rozelor și mai ies în parc să arunc la coș. Mă uit să nu patruleze polițiștii prin zonă, deși mă aflu aproape de casă.

Trebuie să controlăm ceea ce putem controla.

Din păcate, vor fi unii sportivi care în perioada asta nu vor face nimic. Eu m-am antrenat tare, mi-am creat și un program. În afară de duminică, în fiecare zi fac antrenamentele primite de la Răzvan Cenean. De trei ori pe săptămână fac forță, apoi exerciții de anduranță și de viteză. Vreau să mă autodepășesc în sezonul următor. Știu că nu voi mai fi jucător U23 și asta mă motivează. Știu că de acum înainte nu voi mai primi minute prea ușor. De acum încolo va trebui să demonstrez că sunt bun să joc. Și voi fi gata să demonstrez!

Probabil, o vreme, baschetul va fi fără spectatori. Va fi dificil să ne motivăm fără fanii noștri. Ei sunt atât de speciali. Noi și la meciurile amicale avem lume în sală. Îi respectăm pe suporteri, ne gândim în permanență la ei. Știu că e groaznic că nu le-am oferit un show în perioada aceasta. Acum s-ar fi dat bătălia pe care o așteptam cu toții. Sper să aibă răbdare și îi asigur că le simțim lipsa.

Să ne revedem sănătoși,

Nándor Kuti

 

*Notă:

·        Dule - Duško Vujošević, antrenorul coordonator al clubului.

·        Adi – Adrian Resteman, kinetoterapeutul clubului.