imagine articol

Întâmpinat cu ciocolată la Ljubljana, Stipe își întâlnește foștii colegi. „Suntem capabili să facem cel mai bun meci al sezonului”

A mai rămas o zi până la duelul cu Cedevita Olimpija Ljubljana, unul important atât pentru sloveni, cât și pentru baschetbaliștii lui Mihai Silvășan. Practic, pe parchetul Arenei Stožice, cea care a găzduit finala EuroBasket 2013, se vor întâlni ultimele clasate din grupa A. Returul a demarat săptămâna trecută, iar de acum înainte fiecare etapă poate fi decisivă pentru calificare. 

Cu siguranță după cele două înfrângeri de acasă, cu Ulm și JL Bourg, încrederea noastră nu este la cele mai ridicate cote. Pe de altă parte, știm ce avem de făcut. Știm că echipa noastră are calitate și sperăm să arătăm asta în viitorul apropiat. Trebuie doar să învățăm cum se câștigă în EuroCup, crede Andrija Stipanović, unul dintre liderii campioanei României. 

Ajuns la 36 de ani, Stipe s-a evidențiat până acum cu medii de 11.7 puncte, 4.1 recuperări și 2.8 pase decisive. Mai mult, centrul bosniac a acumulat o bogată experiență în EuroCup, strângând 75 de apariții, la diferite formații. Printre acestea se numără și Cedevita Olimpija Ljubljana, acolo unde Andrija a activat din 2017 și până în 2020. De altfel, istoria viitorilor noștri adversari e una interesantă. Cu alte cuvinte, Cedevita Olimpija Ljubljana a fost fondată în 2019, printr-o fuziune a două cluburi, Olimpija Ljubljana și Cedevita Zagreb. Stipanović a evoluat inițial la Zagreb și s-a mutat ulterior în Slovenia. 

Meciul cu Cedevita va fi unul special pentru mine, deoarece am jucat acolo trei ani. S-au creat multe amintiri frumoase. Întotdeauna au existat echipe puternice la Cedevita, indiferent de sezon. Acum au întâmpinat mai multe probleme din cauza accidentărilor și nu au putut juca prea mult împreună. În consecință, au căzut în clasament, spune pivotul de la U-Banca Transilvania. 

Foto: Manases Sandor

Richard și compania s-au trezit luni cu noaptea în cap și au zburat spre Germania. De acolo au luat un alt avion și au aterizat la prânz în capitala Sloveniei. Încă de când s-au dat jos în avion, clujenii au dat peste o zăpadă ca în filmele de Crăciun. La hotel, Stipe s-a bucurat de o altă surpriză. Foștii colegi de la Cedevita și-au adus aminte că îi plac dulciurile, așa că i-au pregătit un pachețel cu ciocolată Kinder Bueno, la fel ca în vremurile bune. 

M-am întors preț de câteva zile la Ljubljana, locul unde am întâlnit oameni speciali. Am mulți prieteni acolo și va fi o bucurie să îi revăd. Mă gândesc în special la Edo Murić. Am jucat împreună și la Zagreb, atunci când echipa era acolo. Edo îmi este ca un frate mai mic.

Emoțiile lui Andrija vor dispărea odată ce arbitrul va arunca prima minge. Singurul gând al bosniacului este ca U-Banca Transilvania să obțină un rezultat pozitiv. Alb-negrii au suferit trei eșecuri consecutive în competiție și speră să răpună un oponent ce se luptă cu Partizan și Steaua Roșie în Liga Adriatică. 

Cred că a sosit momentul să câștigăm în deplasare. Nu va fi ușor, ba chiar aș spune că Cedevita pornește cu prima șansă. Au nouă victorii la rând în Liga Adriatică, deci cu siguranță va fi un meci greu. Suntem capabili să producem o surpriză și să facem cel mai bun meci al sezonului. 

Încleștarea dintre Cedevita Olimpija Ljubljana și U-Banca Transilvania este programată miercuri, 18 ianuarie, cu începere de la ora 21:30. Confruntarea va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 2. 

Foto: Manases Sandor
HAIDE "U"
15

Parteneri