imagine articol

Intalnirea cu fanii, o reusita

Aproximativ o suta de suporteri au participat la intalnirea dintre jucatori si fani, luni seara, in Sala Sporturilor "Horia Demian". La debutul intalnirii, presedintele executiv al clubului, Mircea Cristescu, a tinut un scurt cuvant de introducere, in care a precizat ca ultima noutate faptul ca pivotul John Ofoegbu paraseste echipa, transferandu-se in Turcia. Locul acestuia va fi ocupat de muntenegreanul Ivan Todorovic. Pe urma s-au prezentat toti jucatorii, inclusiv juniorii ce vor face parte din lotul echipei in noul sezon.Antrenorul principal, Niksa Bavcevic, s-a aratat incantat de atasamentul suporterilor, care au fost prezenti inclusiv la turneul amical de la Oradea, dar si la Miercurea Ciuc: "Am fost uimit sa vad cat de multi fani au venit la Oradea, dar am fost si mai socat cand am vazut ca au venit si la Miercurea Ciuc! Suntem incantati de sprijinul lor si cred ca vom face lucruri foarte frumoase impreuna. As vrea sa ii rog sa facem un soi de pact impreuna - la fiecare inceput de meci, ii rog sa stea in picioare pana cand vom marca primele puncte. Vom sti, astfel, ca sunt alaturi de noi, va fi o presiune suplimentara pe noi sa nu uitam pentru ce jucam, pentru acest public minunat".Presedintele executiv al clubului, Mircea Cristescu, a mai dezvaluit o noutate in sezonul viitor. Fiecare meci de pe teren propriu va avea lovitura de start data de cate o personalitate a vietii sportive a orasului.Au luat cuvantul toti jucatorii, care si-au dezvaluit asteptarile de la noul sezon, dupa care fanii au pus intrebari jucatorilor, dar si staff-ului tehnic si administrativ. Au urmat fotografiile cu fanii si autografele, dar si promisiunea ferma a antrenorului principal, Niksa Bavcevic, ca aceste intalniri cu fanii vor fi periodice.

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit