U-Banca Transilvania a cedat meciul retur cu MHP Riesen Ludwigsburg din Play-Off-ul Basketball Champions League. Formația din Germania ne-a depășit miercuri seara, într-un joc transmis în direct de Look Sport. La final, tabela a indicat 92-75.
La fel ca săptămâna trecută, startul duelului a fost unul echilibrat. Totuși, jucătorii noștri au apăsat pedala de accelerație pe finalul sfertului întâi, pe care l-au încheiat în avantaj, 16-19. S-a mers cap la cap o bună parte din actul doi, dar Ludwigsburg și-a impus ritmul în ultimele minute. Printr-o apărare deosebit de agresivă, gazdele au terminat repriza cu un parțial de 7-0, 40-33.
Karel Guzman a inauguat partea a doua cu o reușită de la mare distanță, în vreme ce Ludwigsburg a răspuns prin Simon și Hulls. Pe de altă parte, gruparea lui John Patrick a câștigat lupta sub propriul panou și a izbutit numeroase recuperări ofensive. Imediat, noile posesii au fost transformate în puncte. Pe de altă parte, defensiva adversarilor ne-a pus probleme și am găsit cu greu drumul spre coș. Totodată, Stipanović și Hogue s-au confruntat cu problema greșelilor personale, americanul fiind eliminat pe finalul sfertului trei. Drept urmare, Ludwigsburg s-a desprins la peste 10 puncte și nu a făcut pași greșiți.
Decisivul este programat marți, 19 aprilie, de la ora 19:00 în BTarena.
Andrija Stipanović, jucător U-Banca Transilvania
În prima repriză am jucat un baschet bun, am răspuns la agresivitatea lor. După aceea am permis câteva puncte ușoare. În partea a doua au avut mai multă energie, iar noi nu am reacționat. Îi felicităm pentru victorie și trebuie să ne pregătim mai bine. Săptămâna viitoare vom încerca să câștigăm în fața propriilor fani.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Vreau să îi felicit pe cei de la Ludwigsburg pentru victorie. Au fost mai buni și au jucat cu mai multă energie. Știam că agresivitatea în defensivă și la recuperări reprezintă un punct forte al lor. Nu am reușit să îi oprim. I-am lăsat să recupereze 16 mingi în atac, așa că au beneficiat de posesii în plus. În atac nu ne-am descurcat prea bine, am avut 21 de mingi pierdute. Este greu să câștigi în astfel de condiții. Cu siguranță, dacă vrem să ne calificăm în Final Four, trebuie să jucăm mai bine și să fim mai duri. Am muncit întreg sezonul să ajungem aici, există o șansă mare să ne calificăm. Vom beneficia de avantajul terenului propriu și trebuie să ne bucurăm de o astfel de confruntare decisivă. Vom face tot ce ține de noi să obținem victoria și să ne calificăm în Final Four.