imagine articol

Înfrângere în deplasare la BCM U FC Argeș Pitești

U-Banca Transilvania s-a deplasat la Pitești pentru meciul din etapa a 3-a a fazei Top 6 a Ligii Naționale.

Cele două formații s-au întâlnit marți pentru a treia oară în această ediție a Ligii Naționale, în precedentele jocuri impunându-se echipa noastră: 85-58 în chiar primul meci al sezonului și 82-81 în Trivale, în retur. De asemenea, în Cupa României tot alb-negrii au triumfat, scor 74-66, la Sfântu Gheorghe. Așadar, cel puțin trei motive pentru care piteștenii își doreau revanșa.

U-Banca Transilvania a început cu trei posesii nevalorificate, plus o recuperare ofensivă permisă adversarului, însă Kuti a ținut aproape echipa cu o triplă și Watson a adus avantajul după o acțiune individuală. 

Au urmat trei aruncări de la distanță executate de oamenii mari ai celor două echipe, perioadă după care baschetul s-a încâlcit, a crescut agresivitatea defensivelor, au apărut faulturile și, implicit, vizitele la linia de pedeapsă. 

Deși băieții lui Mihai Silvășan au plimbat frumos și rapid mingea, apărând astfel o sumedenie de aruncări deschise, tirul a fost dereglat total și prima pauză a găsit Piteștiul în avantaj, 20-16.

Dungilas a început secvența a doua cu un fault cu aruncare suplimentară, transformată, Roli Torok a venit de pe bancă și a fost precis de la distanță, astfel că egalitatea s-a consemnat din nou (22-22, min. 12). 

Următoarea perioadă a consemnat câte un run de 5-0 de fiecare parte, Russell și Agafonov punctând pentru gazde, urmați de Watson și Drungilas pentru U-Banca Transilvania, moment ales de Hristu Șapera pentru primul timp de odihnă (27-27, min. 14). Echipa noastră și-a dublat, însă, run-ul prin Torok și Lapornik

Roli a continuat meciul excelent și a mai contribuit cu cinci puncte la run, trei de dincolo de semicerc și două printr-o intercepție, astfel că gazdele au cerut din nou pauză, căci scorul căpăta proporții (29-37, min. 16). 

La reluare, U-Banca Transilvania a intensificat apărarea, piteștenii perforând inelul timp de minute bune doar de la linia de pedeapsă. La celălalt capăt al terenului, mingea a zburat repede, jucătorii lui Mihai Silvășan au alergat, au pus blocaje și au pasat inspirat, rezultând multe faze frumoase și puncte pe măsură. 

Ultimul minut al reprizei a consemnat și un timp de odihnă cerut de banca noastră, întrucât defensiva a permis o aruncare ușoară lui Agafonov, care a scurtat ecartul de 13 puncte de dincolo de semicerc. Mesajul antrenorului nostru nu a fost însă destul de clar, echipa noastră nu numai că nu a reușit să fructifice un atac, dar a mai încasat încă o treiță pe sirenă, de această dată lunetistul fiind Kostoski. 

Scorul revenise, așadar, la pauză în limite digerabile pentru gazde, 38-45. 

Desenul frumos de pe parchet realizat de echipa noastră pe faza ofensivă era descifrabil și din cifrele pauzei: U-Banca Transilvania avea 14 pase decisive (cu un singur coș marcat din acțiune individuală), față de doar 9 ale Piteștiului. 

Era clar că și defensiva și-a făcut treaba destul de bine, raportul mingilor pierdute fiind net favorabil echipei noastre: nouă posesii a pierdut Piteștiul în aglomerarea de sub panoul nostru (șapte dintre ele fiind intercepții), față de una singură de partea noastră. 

Rolland Torok era cel mai productiv baschetbalist al reprizei din tabăra noastră, el reușind 11 puncte în doar 10 minute de joc. Tot atâtea a înscris și cel mai prolific sportiv al gazdelor, Agafonov, însă ucraineanul a avut nevoie de aproape 18 minute pentru a realiza această performanță. 

Kuti Nandor a început în forță jumătatea a doua a meciului cu o reușită de la distanță, în timp ce Hristu Șapera a preferat să bage mingea la interior, încercând să profite de talia formulei cu Șanta și Agafonov sub panou. Strategia a funcționat și, când Kostoski a înscris de dincolo de semicerc în minutul 24, deja între cele două echipe nu mai era decât o posesie diferență (45-48), Mihai Silvășan cerând timp de odihnă.

Piteștiul s-a așezat în zonă și imprecizia de la distanță a echipei noastre a făcut ca ideea lui Șapera să pară bună, Troupe reușind să își readucă echipa în avantaj în minutul 27 (51-50). Kostoski a adâncit criza din jocul nostru cu o triplă, însă Lapornik a replicat cu același procedeu, iar gazdele au cerut timp de odihnă pentru a pregăti ultimele atacuri ale sfertului (54-53, min. 29). 

Torok a continuat meciul excelent și a înscris din nou din vârful căciulii, însă Chirof a ținut Piteștiul la același nivel cu U-Banca Transilvania, cele două echipe intrând braț la braț în ultimul sfert (56-56). 

Secvența decisivă a început cu Lapornik foarte activ în apărare, acesta reușind să fure o minge din atacul gazdelor și să o ducă până în coș. Miha a completat efortul defensiv cu două recuperări și Kromah a dus scorul la 56-62 (min. 33). 

Agafonov a pus în statistici a opta aruncare de la distanță a echipei sale și Kostoski a completat cu 2+1 pentru a egala din nou (62-62). Spiritele s-au încins la o fază confuză în care au fost implicați Troupe și Drungilas, dar Kuti și-a ținut cumpătul și a înscris de la distanță, din zero grade. 

Russell a egalat din nou situația după două acțiuni individuale spectaculoase, profitând și de două atacuri ratate ale echipei noastre. Gazdele chiar au trecut în avantaj după o combinație Kostoski - Agafonov, U-Banca Transilvania a continuat să nu nimerească inelul. Agafonov a desprins Piteștiul cu o triplă, însă replica a venit rapid de la Kromah, ultimele trei minute găsind echipele despărțite de o singură posesie (71-69, min. 38).

O combinație Kostoski - Șanta a dus diferența dincolo de o posesie, Mihai Silvășan cerând pauză pentru a aborda ultimele 90 de secunde (74-69).

Miha Lapornik a împărțit două libere, însă Kostoski a profitat de ambele vizite la linia de pedeapsă, mărind ecartul. Watson a redus rapid deficitul cu un stop-șut din căciulă, însă Piteștiul a avut în recuperările ofensive avantajul căutat de prezența celor doi pivoți în teren. Kostoski a continuat să fie impecabil de la linia de libere, banca noastră solicitând ultimul timp de odihnă cu 22 de secunde rămase de joc (78-72). 

Watson calcă afară la repunere și oferă Piteștiului o minge care, chiar dacă nu a adus puncte, a șters secundele rămase. Lapornik a încheiat meciul cu trei libere, din care a înscris două și BCM U FC Argeș Pitești își adjudecă victoria, luându-și revanșa față de precedentele trei întâlniri pierdute. 

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal U-Banca Transilvania:

”Din nou, am avut un meci în deplasare pe care nu l-am câștigat, deși am avut o diferență destul de bună. La fel ca în meciul din deplasare, cu Steaua, am jucat bine în prima repriză, dar ne-am relaxat când am avut 12 puncte avantaj, am făcut câteva greșeli înainte de pauză și au venit la șapte puncte. Piteștenii au prins încredere, iar noi în repriza a doua nu ne-am mai apărat la fel de bine, nu am mai jucat nici tranziție bună și rezultatul s-a văzut. Gazdele și-au dorit cu ardoare victoria, au luptat mai bine ca noi și au câștigat, îi felicit pentru asta”.

BCM U FC Argeș Pitești - U-Banca Transilvania 78-74 (20-16, 18-29, 18-13, 22-16)

FOTO: Gabriel Pintilei- www.arges-sport.ro

Parteneri