imagine articol

Încheiem victorioși turneul de verificare din Bosnia și Herțegovina

U-Banca Transilvania a obținut o victorie în ultimul meci de verificare. Echipa noastră a trecut la mare luptă de Borac Banja Luka, scor 88-86. 

Meciul a avut ritm, iar primul sfert s-a încheiat cu formația din Bosnia și Herțegovina în avantaj, scor 25-20. Ulterior, Borac a intrat la cabine sub adăpostul a opt lungimi, 45-37. Echipa noastră a alergat după egalare în sfertul trei, iar jocul s-a legat cel mai bine în actul decisiv. Patrick Richard a punctat în momente cheie, însă sprijin ofensiv a venit și de la Karel Guzman sau Toni Katić. În plus, campionii României s-au luptat pentru fiecare minge, așa că au obținut 38 de recuperări, cu 9 mai multe decât oponenții din Bosnia și Herțegovina. Astfel, am preluat conducerea pe final și am repurtat un rezultat pozitiv.

Karel Guzman a fost cel mai bun marcator al nostru, prin cele 16 puncte, la care a mai adăugat 3 recuperări și 2 assist-uri. Dustin Hogue a strâns 15 puncte, 7 recuperări și 5 assist-uri, în timp ce Elijah Stewart a izbutit 15 puncte, 4 recuperări și o intercepție. Patrick Richard a contabilizat 9 puncte, 9 pase decisive și 7 recuperări.

Clujenii au încheiat seria amicalelor cu un bilanț de 4 succese și 2 înfrângeri. U-Banca Transilvania va reveni în țară luni, 6 septembrie, și va continua pe plan local pregătirea în vederea preliminariilor Basketball Champions League

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

A fost o deplasare de două săptămâni, în care am disputat șase meciuri. Am încheiat turneul cu o victorie, chiar dacă a fost un meci chinuit, în care nu am avut energia necesară, mai ales în primele trei sferturi. Până la urmă, partida s-a încheiat cu victoria noastră. Mă bucur că băieții au rămas concentrați și au avut mândrie să câștige. Pe de altă parte, suntem mulțumiți de ce am reușit să realizăm în acest turneu. Am încercat să copiem programul pe care îl vom avea în Grecia, practic să jucăm trei meciuri în cinci zile. Am vrut să ne îmbunătățim jocul de la meci la meci și cred că suntem câștigați după jocurile amicale. Urmează două zile de pauză. Mâine ne vom întoarce acasă, apoi toată atenția noastră se va îndrepta spre pregătirea turneului din Grecia. Ne axăm întâi pe primul meci, cel cu Vilpas

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschKineticPeakVisit ClujIzvoarele Calimani