A sosit momentul să tragem cortina peste sezonul 2020/2021. Cu siguranță, această stagiune a fost cea mai dificilă pentru sportul de pe întreg mapamondul. A fost primul campionat care s-a disputat în întregime în perioada pandemică, iar majoritatea meciurilor s-au desfășurat fără prezența spectatorilor în tribune.
Totodată, în Liga Națională s-a respectat un protocol strict, iar etapele s-au scurs sub forma unor turnee, în care jucătorii au fost testați periodic împotriva Sars COV-2. În plus, pe timpul turneelor, echipele au locuit în același hotel.
În ciuda condițiilor provocatoare, U-Banca Transilvania și-a îndeplinit misiunea. Baschetbaliștii lui Duško Vujošević și Mihai Silvășan au terminat pe primul loc sezonul regulat în Liga Națională. Cu alte cuvinte, studenții au bifat 23 de succese și 3 înfrângeri. Trebuie evidențiat faptul că gruparea noastră a fost, o bună vreme, neînvinsă în campionat, înregistrând 21 de victorii consecutive.
Ulterior, în Play-Off, alb-negrii au trecut cu 2-0 la general de CSM Galați. În semifinale, U-Banca Transilvania a răpus-o pe CSO Voluntari cu 3-2. Tot cu 3-2 la general am câștigat și finala campionatului.
Pe de altă parte, în ultimul sezon au strălucit și tinerii noștri jucători. O serie de baschetbaliști crescuți de Academia U-BT au făcut pasul spre prima echipă. Totodată, formația U18 participat, în premieră pentru România, la Adidas Next Generation Tournament, din cadrul Euroligii. În cele din urmă, U-BT U18 nu a întâmpinat probleme și a cucerit la pas titlul în campionat. La rândul lor, generațiile U16 și U15 au obținut medalii de bronz. În total, peste 400 de copii practică baschet la Academia U-BT, un aspect care ne face mândri în permanență.
Pentru majoritatea, întrecerile se vor relua la toamnă. Au rămas în focurile meciurilor doar cei mai tineri juniori, de la minibaschet și U12. Vom privi cu sufletul la gură partidele de la Costinești și ne bucurăm de faptul că cei mici învață cum să iubească acest sport minunat, fiind îmbrăcați în alb și negru.
În altă ordine de idei, cu ocazia decisivului cu CSO Voluntari, autoritățile au creat cadrul legal ca un eveniment sportiv să se desfășoare cu prezența publicului. Astfel, după un an și patru luni ne-am reîntâlnit cu suporterii. Cu siguranță, acela este marele câștig al sezonului și privim cu optimism spre stagiunea viitoare.
Mulțumim tuturor suporterilor, sponsorilor, autorităților locale și voluntarilor pentru sprijinul acordat în ultimul sezon. Sperăm să ne revedem sănătoși în stagiunea 2021/2022 și să continuăm să scriem, împreUnă, cea mai frumoasă poveste a Clujului!