imagine articol

Finala Ligii Naționale demarează duminică, 14 mai, la Oradea

A sosit cea mai interesantă parte a sezonului Ligii Naționale. Finala campionatului începe duminică, 14 mai, și aduce față în față cele mai valoroase formații din România. U-Banca Transilvania o înfruntă pe CSM CSU Oradea, iar primul joc va demara la ora 17:00, în direct la Digi Sport 3, Prima Sport 3 și FRB TV.

 

Bihorenii se bucură de avantajul terenului propriu, întrucât au încheiat stagiunea regulată pe prima poziție. Drept urmare, primele două confruntări sunt programate la Oradea, în zilele de 14 mai și 16 mai. În plus, biletele pentru jocul inaugural sunt epuizate, fiind șanse ca și meciul II să fie sold-out. La aceste partide și-au anunțat însă prezența sute de fani clujeni.

 

U-Banca Transilvania a ajuns în finala Ligii Naționale după ce a depășit-o pe Rapid București cu 3-1 la general. Trupa lui Mihai Silvășan s-a impus într-o manieră autoritară pe teren propriu, apoi a cedat jocul III din capitală. În cele din urmă, Richard și compania au obținut un succes tot la București, cu scorul de 95-76. Anterior, alb-negrii au trecut de SCM U Craiova.

 

De partea cealaltă, CSM CSU Oradea s-a duelat în semifinale cu BC CSU Sibiu. Echipa antrenată de Cristian Achim a fost mai puternică și a eliminat adversara de pe Cibin cu 3-0 la general. În sferturi, leii roșii n-au întâmpinat probleme în seria cu SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara.

 

Finala dintre U-Banca Transilvania și CSM CSU Oradea nu mai are nevoie de nicio prezentare. Practic, cele două s-au întâlnit și în finala Cupei României, adjudecată de clujeni cu scorul de 78-65. În campionat, fiecare combatantă s-a impus acasă, bihorenii cu 82-74, în vreme ce U-Banca Transilvania a repurtat un succes cu 94-79 în retur. 

 

În Play-Off, U-Banca Transilvania și CSM CSU Oradea și-au disputat finala stagiunii 2020-2021. Totodată, am mai dat peste orădeni de patru ori în postsezon, o dată în sferturi și de trei ori în semifinale.

 

Vă reamintim și programul finalei:


Meciul I – Duminică, 14 mai – Sala Polivalentă din Oradea – 17:00

Meciul II – Marți, 16 mai – Sala Polivalentă din Oradea – 18:00 - Bilete disponibile AICI

Meciul III – Sâmbătă, 20 mai – BTarena – 18:15 – Bilete disponibile AICI

Meciul IV – Luni, 22 mai – BTarena – 19:00 – Bilete disponibile AICI

*Meciul V – Joi, 25 mai – Sala Polivalentă din Oradea – 18:30

*Meciul VI – Duminică, 28 mai – BTarena – Ora încă nu a fost stabilită

*Meciul VII – Miercuri, 31 mai – Sala Polivalentă din Oradea – Ora încă nu a fost stabilită

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Urmează finala, momentul pentru care ne-am pregătit tot sezonul. Nu avem avantajul terenului propriu, dar scopul și obiectivul nostru este de a câștiga această finală. Evident, nu ne va fi ușor, jucăm cu o echipă extrem de competitivă, care nu a pierdut pe teren propriu în Liga Națională. Din experiența noastră, niciun meci nu seamănă cu celălalt, iar echipa care va fi mai bine pregătită și mai constantă pe durata finalei, va câștiga. Este o finală lungă, se joacă din nou după sistemul cel mai bun din șapte jocuri. Ultimele antrenamente au fost intense, concentrarea a fost bună. Toată lumea așteaptă să înceapă această finală, ne dorim să jucăm un baschet de calitate și să ne impunem. Probabil cel mai mult va conta partea mentală. Finalele au o încărcătură aparte, ca să câștigi un campionat îți trebuie anumite calități, pe lângă cele baschetbalistice. Avem experiența și dorința de a câștiga. Nu ne uităm la meciurile din sezonul regulat, le analizăm doar strategic. Știm că fiecare meci e important, la fel e important fiecare antrenament. Trebuie să fim concentrați, să știm ce avem de avem de făcut și să cunoaștem echipa adversă. Până la urmă, asta înseamnă să te pregătești. Am făcut un lucru bun în acest sens și suntem pregătiți. Fiecare echipă are avantaje și dezavantaje. Contează să ne punem noi în valoare avantajele și aici ne gândim la lupta sub panou. Din punctul meu de vedere, stăm bine și la oamenii mici. Vom vedea pe terenul de joc unde se va realiza diferența. Avem pregătite diferite strategii atât în apărare, cât și în atac. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, sunt convins că va fi extrem de greu să reușim acest lucru. Luăm pas cu pas, ne concentrăm pe primul meci și vrem să dăm 100% atunci. Sistemul e același pentru ambele echipe, probabil pentru suporteri și baschet e mai bine că se dispută atâtea meciuri. E foarte important să existe astfel de rivalități, suntem singurele echipe care au câștigat titlul național. Ne bucură această rivalitate, fiecare își dorește să câștige, ceea ce e foarte sănătos pentru sport. Acest aspect atrage oameni la sală. Dacă țin bine minte, meciul de la Oradea din tur a adus cei mai mulți suporteri în sala lor. Oamenii au venit și în retur, la Cluj-Napoca, chiar dacă partida nu avea miză. Se vor întâlni cele mai bune echipe și sper să fie o finală frumoasă.

 

Andrija Stipanović, jucător U-Banca Transilvania

 

Trofeul se află în fața noastră. Suntem pregătiți și ne-am antrenat bine în ultimele zile, deși perioada lungă fără antrenamente nu ne-a avantajat. Vom întâlni o echipă talentată, au arătat în acest sezon că pot juca un baschet extrem de bun. Am pierdut câteva meciuri și au avantajul terenului propriu, dar seria e lungă. Cred că va fi foarte greu pentru ambele echipe să câștige campionatul. Sper să jucăm cel mai bun baschet al nostru și să nu ne culcăm pe o ureche după o singură victorie. La fel, să nu ne demoralizăm prea tare dacă pierdem un meci. Am încredere în echipa noastră și sper să arătăm ce putem pe teren. Seria va fi decisă de echipa care aduce mai multă energie. Cunoaștem echipa lor în detaliu, dar în finală va conta nivelul de angajament. Mă simt grozav, fiind la a treia finală alături de U-Banca Transilvania. Ne-am luptat tot sezonul, deși am întâmpinat suișuri și coborâșuri. Cu siguranță toată lumea vrea să ne învingă, indiferent de sezon. Vom da tot ce avem mai bun, știm cum să câștigăm o finală și sper că vom arăta asta pe teren. La ultimul meci de la Oradea a fost o atmosferă încinsă. Acum vom aborda totul diferit, ne-am învățat lecția despre fani și provocările venite din tabăra lor. Evident, acest lucru face parte din sport și va trebui să le răspundem cu aceeași monedă. Când spun asta, mă refer la faptul că totul trebuie să se întâmple pe teren. Vrem să le mulțumim fanilor că sunt alături de noi. Suntem mândri de ei și le promitem că vom lupta până la capăt. Împreună vom câștiga campionatul! 

HAIDE "U"
0

Parteneri