imagine articol

Eșec în meciul de la Voluntari

U-Banca Transilvania a suferit o înfrângere marți seara, în deplasarea de la Voluntari. Ilfovenii ne-au învins cu scorul de 89-86, astfel că formația lui Mihai Silvășan rămâne pe locul doi în clasament. 

 

Jalen Jones n-a efectuat deplasarea la Voluntari, acolo unde nu a evoluat nici Karel Guzman, care și-a ispășit ultima etapă de suspendare. Am început bine jocul, iar Meindl ne-a desprins la 5-11, însă triplele lui Vida și Axinte au strâns situația pe tabelă. Până la urmă am încheiat sfertul în avantaj de o posesie, 20-22. Patrick Richard ne-a distanțat la 30-37 și am avut intensitate în joc. Drept dovadă, am intrat la cabine sub adăpostul a patru lungimi.

 

La revenirea de la cabine, combatantele au oferit un parcurs echilibrat, dar tot U-Banca Transilvania s-a aflat în prim plan, Nandor Kuti marcând pentru 53-60. Din păcate, mingile pierdute ne-au costat mult, în vreme ce Voluntariul a prins aripi în ultimele trei minute ale disputei. Datorită lui Maurice Watson, care ne-a învins defensiva, amfitrionii au preluat conducerea, 77-76. De altfel, șapte puncte au venit în final de la Watson, acesta primind un ajutor serios din partea lui Toddrick Gotcher. Cu alte cuvinte, ilfovenii au gestionat mai bine finalul și au obținut un rezultat pozitiv.

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

Suntem extrem de dezamăgiți de rezultat. Nu ne-am dorit să pierdem partida. După acest joc este foarte clar că vom termina pe locul doi sezonul regulat și vom începe Play-off-ul de pe acea poziție. Referitor la meci, cred că numărul mingilor pierdute și numărul mare de recuperări ofensive avute de cei de la Voluntari, nu ne-au permis să câștigăm. Trebuie să fim mai concentrați, iar pe ultima sută de metri să avem o atitudine de adevărată campioană, dacă ne dorim să fim învingători la finalul sezonului. Eu, personal, asta îmi doresc. Urmează ultimul meci din sezonul regulat, cel cu CSM Oradea. Evident că încărcătura nu va fi la fel de mare ca și cum ne-am fi impus la Voluntari, dar va fi o partidă pe care vrem neapărat să o câștigăm.  

HAIDE "U"
1
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF

Parteneri