imagine articol

Echipa noastră și-a aflat adversarele din sezonul regulat al BKT EuroCup

 

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru cele două grupe din cadrul sezonului regulat al BKT EuroCup. Campioana României a fost repartizată în grupa B, acolo unde va da peste adversari de prestigiu.

 

Mai exact, U-Banca Transilvania se va duela cu Valencia Basket (Spania), Hapoel Bank Yahav Ierusalim (Israel), Cosea JL-Bourg (Franța), Turk Telekom Ankara (Turcia), Umana Reyer Veneția (Italia), Aris Midea Salonic (Grecia), 7bet-Lietkabelis Panevezys (Lituania), Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia, Veolia Towers Hamburg (Germania).

 

Ne vom întâlni așadar pentru prima oară cu Valencia Basket, Veolia Towers Hamburg și Hapoel Bank Yahav Ierusalim. Pe de altă parte, îi vom înfrunta pentru a treia oară consecutiv cu Cosea JL-Bourg și Lietkabelis Panevezys. Anterior, ne-am mai duelat cu Turk Telekom, Umana Reyer Veneția, Aris Salonic și Cedevita Olimpija Ljubljana.

 

De departe, cel mai important nume din grupă este Valencia Basket. Ibericii sunt obișnuiți să ia parte în Euroliga masculină, acolo unde au activat și în stagiunea precedentă. Valencia a cucerit de 4 ori EuroCup, iar pe plan intern și-a adjudecat în trecut Campionatul, Cupa și SuperCupa Spaniei. 

 

Sezonul regulat se va desfășura sub forma a 18 etape săptămânale, tur-retur. Primele 6 formații se califică în Play-Off, mai exact în faza optimilor. La fel ca anul trecut, primele 2 clasate din grupă merg direct în sferturi.

 

Sezonul regulat va demara pe data de 24 septembrie, iar programul va fi următorul:

 

Runda I, 24-25 septembrie

U-Banca Transilvania vs Cedevita Olimpija Ljubljana

Runda II, 1-2 octombrie 

Cosea JL Bourg vs U-Banca Transilvania

Runda III, 8-9 octombrie

U-Banca Transilvania vs Valencia Basket

Runda IV, 15-16 octombrie 

Veolia Towers Hamburg vs U-Banca Transilvania

Runda V, 22-23 octombrie

Hapoel Ierusalim vs U-Banca Transilvania (Samokov, Bulgaria).

Runda VI, 29-30 octombrie

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vs Umana Reyer Veneția

Runda VII, 5-6 noiembrie 

Turk Telekom Ankara vs U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

Runda VIII, 12-13 noiembrie

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca vs Lietkabelis 

Runda IX, 28-29 noiembrie

Aris Salonic vs U-Banca Transilvania

 

Retur

 

Runda X, 3-4 decembrie 

Cedevita Olimpija Ljubljana vs U-Banca Transilvania

Runda XI, 10-11 decembrie 

U-Banca Transilvania vs Cosea JL Bourg

Runda XII, 17-18 decembrie 

Valencia Basket vs U-Banca Transilvania

Runda XIII, 2-3 ianuarie

U-Banca Transilvania vs Veolia Towers Hamburg

Runda XIV, 7-8 ianuarie

U-Banca Transilvania vs Hapoel Ierusalim

Runda XV, 14-15 ianuarie

Umana Reyer Veneția vs U-Banca Transilvania

Runda XVI, 21-22 ianuarie

U-Banca Transilvania vs Turk Telekom Ankara

Runda XVII, 28-29 ianuarie

Lietkabelis vs U-Banca Transilvania

Runda XVIII, 4-5 februarie 

U-Banca Transilvania vs Aris Salonic

 

HAIDE "U"
0

Parteneri