imagine articol

Darko Planinić, în cursă pentru titlul de MVP al sezonului în FIBA Europe Cup

Darko Planinić, căpitanul formației noastre, este unul dintre cei mai importanți jucători din actualul sezon al FIBA Europe Cup. Pivotul croat a contribuit din plin la rezultatele izbutite de U-Banca Transilvania, echipă poziționată pe locul doi în grupa J, la egalitate de puncte cu Tsmoki Minsk.

Planinić a făcut un meci perfect în urmă cu aproape două săptămâni, când clujenii au depășit-o pe Ironi Ness Ziona din Israel. A fost 84 la 81 pentru ardeleni, iar Darko s-a remarcat cu 23 de puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție, cu un indice al eficienței de 25. Astfel, sportivul născut în orașul Mostar a fost inclus în echipa ideală a săptămânii.

Darko a bifat 11 partide în grupele FIBA Europe Cup, acolo iese în evidență cu medii de 17.0 puncte, 5.3 recuperări și 1.7 recuperări. Cu alte cuvinte, Planinić a acumulat 187 de puncte, 58 de recuperări și 19 assist-uri. Drept dovadă, liderul din vestiarul transilvănenilor a intrat în cursă pentru primirea titlului de MVP la finalul sezonului din FIBA Europe Cup.

Numărul 12 din garnitura lui Mihai Silvășan are însă nevoie de voturile fanilor, întrucât se luptă pentru această distincție cu baschetbaliști de la grupările înalt cotate din competiție. Darko poate fi votat printr-un click AICI!

Parteneri