Când a aflat că vechii colegi vin în orașul său natal, Branko Jorović s-a entuziasmat și i-a scris imediat un mesaj lui Mihai Silvășan. Îi era dor să vorbească cu oricine din Cluj-Napoca, locul unde a legat prietenii pe viață. Sârbul a petrecut doar câteva luni pe malul Someșului, iar o accidentare nefericită a curmat o poveste sportivă care se anunța a fi de succes. Printr-o dăruire extraordinară, o cunoaștere profundă a jocului și o atitudine caldă, Branko i-a cucerit repede pe suporterii de la U-Banca Transilvania. Retras din activitate de mai bine de patru ani, fostul nostru baschetbalist s-a stabilit în Čačak, un oraș din vestul Serbiei, situat la mai puțin de o oră distanță de Belgrad. În Čačak există două echipe de baschet care au creat nume de legendă. Drept dovadă, Željko Obradović, de nouă ori câștigător al Euroligii ca antrenor, s-a născut în Čačak. A jucat la Borac, apoi a mers să facă istorie la Partizan, Real Madrid, Panathinaikos sau Fenerbahçe. „Nu doar Željko Obradović este cunoscut în Čačak. Ne mândrim cu Dragan Kićanović și Radmilo Mišović, jucători importanți din istoria Iugoslaviei”, spune convingător Jorović, stând relaxat pe canapeaua de acasă, la finalul unei zile dedicată în totalitate pregătirii juniorilor.

Branko a devenit antrenor, a condus formația Železničar Čačak din eșalonul secund și acum are în grijă juniori de toate vârstele. Se întâlnește cu ei în fiecare dimineață și îi ajută să se autodepășească pe teren. După ce a pus ghetele în cui, Jorović a vrut să își petreacă tot timpul cu familia. A simțit nevoia să recupereze, la finalul unei cariere de aproape două decenii. El și soția sa, Ana, au două fete, Jovana și Tijana. Cea mare, Jovana, joacă volei de ceva vreme. În paralel, Branko se gândește că s-a apucat târziu de baschet, la 15 ani.

„Atunci erau alte priorități. Am copilărit într-un sat și am practicat mai multe sporturi. La fiecare mă descurcam binișor. Profesorul meu de educație fizică mi-a propus să încerc baschetul. În primii doi ani nu am luat în serios baschetul, mergeam la câteva antrenamente pe săptămână. Antrenorii au crezut că pot să ajung baschetbalist, m-am mutat la Čačak și am început baschetul profesionist. Uitându-mă în urmă, sunt mulțumit de activitatea mea. Accidentările mi-au dat bătăi de cap. Și în ziua de azi, mulți îmi reamintesc faptul că am pierdut bani grei din cauza accidentărilor. Da, așa este, numai că am început să joc baschet dintr-un alt motiv. Puști fiind, un profesor mi-a zis: «Joro, vrei să joci baschet? Da!». A fost o pură întâmplare. Mă bucur că am o familie frumoasă, că suntem cu toții sănătoși. Nu am milioane în cont, conștientizez că puteam să trăiesc la Barcelona dacă nu mă accidentam. Mă bucur de viața mea de acum.”

Branko a îmbrăcat maioul grupărilor Borac Čačak, FMP Belgrad (Serbia), Kavala (Grecia), Basketball Löwen Braunschweig (Germania) sau Igokea Aleksandrovac (Bosnia și Herțegovina). Cu naționala Serbiei a pus mâna pe aur la Universiada din 2003, trei ani mai târziu atingând punctul culminant al carierei, odată cu participarea la mondialul din Japonia. Dușul rece de la europenele din 2005 a determinat conducerea federației să schimbe generațiile înaintea turneului asiatic. Branko s-a regăsit în același nucleu cu Igor Rakočević, un marcator de elită al Euroligii. Sub panou s-a aflat Darko Miličić, pivot adesea ironizat din cauza prestațiilor modeste din NBA, luând în considerare poziția sa în celebrul Draft al anului 2003. Atunci, Detroit Pistons l-a ales pe Miličić în dauna starurilor Carmelo Anthony, Dwyane Wade sau Chris Bosh.

„Darko este un om senzațional. Dacă îi intri la suflet, va face orice pentru tine. A recunoscut în numeroase interviuri că a greșit pe parcursul carierei sale. El a fost un tânăr care a plecat în Statele Unite să joace la cel mai înalt nivel. A câștigat bani și s-a gândit, probabil, că are lumea la picioare. Să știți că la baschet era o bestie. Orice își propunea pe teren, reușea. Felul cum citea jocul era uluitor. Sunt sigur că nu și-a atins potențialul în NBA și în Europa. Ne-am înțeles perfect. În Japonia am jucat bine, dar am fost ghinioniști. Ne-a bătut Nigeria, am ieșit din grupe și am dat peste Spania. Nu am emis pretenții cu viitorii campioni mondiali.”

Din păcate, o hernie de disc și nenumărate probleme la spate i-au oprit ascensiunea lui Joro. Fetițele sale creșteau și a hotărât să se întoarcă acasă și să semneze cu Borac Čačak. Reacomodarea a fost dificilă, în special pentru că tehnicianul lui Borac ținea antrenamente draconice, de două ori pe zi. „Unui jucător de 35 de ani îi este dificil să reziste la o asemenea încărcătură. Pierdeam meciuri pe bandă rulantă și le-am spus că vreau să renunț”, mărturisește Branko. În mai puțin de o săptămână, agentul Aleksandar Avlijas, fost baschetbalist la Asesoft, l-a sunat și l-a întrebat: „Ar fi o echipă interesată de tine. Vrei să pleci la Cluj?”. Fără să ezite, Branko s-a apucat de bagaje.

„Nu știam nimic despre oraș, am căutat informații pe internet, m-a sunat și Marcel Țenter. Aici am o povestioară amuzantă. În timpul conversației, Marcel mi-a precizat că s-a uitat la meciurile mele și că nu înțelege de ce nu alerg mai repede. I-am răspuns: «Domnule antrenor, sunt bătrân, nu pot să trag la fel de tare ca tinerii jucători». Am râs amândoi și am bătut palma. Nu mi-am imaginat în niciun moment că o să îmi placă la Cluj atât de mult. La finalul carierei, remarcam bucuros că am găsit oameni minunați. Îmi imaginam că aș putea să locuiesc la Cluj împreună cu familia. Toată lumea m-a sprijinit, am fost primit extraordinar. Mircea s-a comportat fantastic cu mine și am simțit dragostea fanilor. În plus, de Marcel mă leagă o relație specială. L-aș putea numi mentorul meu, mă inspiră. Schimbăm idei, îmi dă sfaturi. El a trecut peste numeroase probleme și este un om care a știut să se adune. Sunt apropiat de el, de familia lui. M-a înțeles ca baschetbalist și mi-a dat rolul ideal pe teren. M-am accidentat și nu am putut să ajut, însă mă înclin în fața tuturor celor de la Cluj.”

Experiența i-a demonstrat lui Jorović că un sportiv care se luptă până la ultima picătură de energie va intra, iremediabil, în inimile suporterilor. Nu regretă că a ratat contractul cu spaniolii de la Girona, ci se bucură, în schimb, de oamenii cunoscuți prin intermediul baschetului. Într-un joc cu Steaua din primăvara lui 2016, Branko a încercat să recupereze o minge. A sărit, a aterizat pe piciorul drept, genunchiul s-a rotit și a rămas întins pe parchet, în polivalentă lăsându-se o liniște de mormânt. Căpitanul Tudor Jucan și Adi Resteman l-au ajutat pe Branko să părăsească terenul. În câteva săptămâni, sârbul a părăsit și Clujul, cu sentimentul amar al unei misiuni neîncheiate.

„Nu voi uita niciodată acel marș al suporterilor, în centrul orașului. Mii de oameni au rezonat într-o singură voce. M-a impresionat acea zi. Țin minte că am ieșit în stradă să ne arătăm susținerea față de fotbaliști. În altă ordine de idei, dacă muncești la modul serios, ajungi într-un punct în care te maturizezi. În viața personală, probabil acel moment este reprezentat de întemeierea unei familii. Mă refer la o soție, copii și așa mai departe. Ei bine, ca sportiv, ai nevoie tot de o familie. La Cluj am găsit o adevărată familie. Știu ce înseamnă familia Universității. Acea familie îi cuprinde pe sportivi și pe suporteri. Doar așa poți crește și te poți lupta să câștigi trofee. Așa am gândit în permanență. Nu am vrut să vin la Cluj, să îmi iau banii și să plec. A fost important să am o conexiune specială cu oamenii.”

Branko a ocupat, o vreme, funcția de antrenor principal la Politehnica Iași și se află la curent cu tot ce mișcă în baschetul românesc. Venirea lui Duško Vujošević la U-Banca Transilvania îl impresionează și plănuiește să îi vadă pe băieți în primul amical al verii, duminică, împotriva lui Borac Čačak. Nu știe cum va intra în sală din cauza măsurilor impuse de pandemie, dar afirmă, în glumă, că oricine îl cunoaște în oraș. Și la Cluj-Napoca îl cunosc suporterii alb-negri. Tocmai de aceea, le transmite un mesaj din suflet:

„Să vă bucurați de baschet, să vă regăsiți în continuare în familia Universiții. Nu contează ce rezultate vor veni, știu că voi o să fiți mereu acolo. Sunt onorat că am făcut și eu parte din familia voastră!”