imagine articol

BC Lietkabelis, un nou adversar în 7Days EuroCup pentru U-Banca Transilvania

BC Lietkabelis este următorul adversar al campioanei României în 7Days EuroCup. U-Banca Transilvania va juca în Lituania în cursul zilei de miercuri, 2 noiembrie 2022. Meciul va începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct la Prima Sport.

 

Echipa provine din orașul Panevėžys, care este al cincilea ca mărime din Lituania. La un recensământ efectuat în 2011, în oraș locuiau în jur de 110.000 de persoane. În schimb, clubul a fost fondat în 1964 și a activat în ambele ligi din Uniunea Sovietică, în perioada comunistă. Apoi, odată cu obținerea independenței de țară, Lietkabelis a fost una dintre cele opt formații care au fondat liga de baschet din Lituania. 

 

Timp de 32 de ani, gruparea nu și-a schimbat numele din Lietkabelis. Acest apelativ vine de la o fabrică activă și în prezent, care produce componente electrice. Clubul s-a mai numit Sema, Kalnapilis, Preventa-Malsena sau Techasas și a participat prima oară în Cupa Korać în sezonul 1999-2000. În cele din urmă, alb-vișinii au revenit la tradiționalul nume Lietkabelis.

 

În palmaresul trupei din Panevėžys se află două titluri ale întrecerii lituaniene desfășurate sub egida URSS, în 1985 și 1988. De asemenea, în campionatul baltic, Lietkabelis a ocupat de două ori poziția a doua și s-a mai clasat pe trei în două rânduri.

 

Antrenorul celor de la Lietkabelis este Nenad Čanak, un sârb în vârstă de 46 de ani. Acesta a avut o lungă carieră de jucător la Partizan, Khimik sau Alba Berlin, devenind antrenor în 2012. Șase ani mai târziu a bătut palma cu Lietkabelis, ajutând-o să se lupte cu granzii Žalgiris și BC Rytas.

 

Čanak are la dispoziție, pe lângă baschetbaliștii lituanieni, un american, un croat, un sârb, un estonian și un maghiar. Evident, trebuie amintită prezența în lot a lui Željko Šakić, fostul nostru baschetbalist din stagiunea 2017-2018. Croatul a revenit în Lituania, după ce a activat în stagiunea precedentă în Rusia, la Unics Kazan.

 

Jamel Morris s-a transferat la Lietkabelis din Bundesliga și este unul dintre cei mai importanți jucători pe faza ofensivă. El a mai evoluat în Franța, Polonia, Croația, precum și în G-League. Nu trebuie omis nici pivotul György Golomán, absolvent al universității americane UCLA. Centrul a sosit de la revelația din țara vecină, Falco Szombathely, dar a mai prins contracte în Belgia sau Japonia.

 

Printre sportivii lituanieni îi precizăm pe Vytenis Lipkevičius (8 sezoane petrecute la Žalgiris), sau Gabrielius Maldūnas, care a făcut liceul și facultatea în Statele Unite. Totodată, maioul lui Lietkabelis a fost îmbrăcat și de foștii noștri jucători Donatas Tarolis și Vaidas Kariniauskas. Ambii au câștigat titlul în Liga Națională alături de U-Banca Transilvania. 

 

BC Lietkabelis a acumulat un succes și două înfrângeri până la ora actuală în 7Days EuroCup. 

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit