Startul Ligii Naționale nu a fost cel pe care speram să îl avem. U-Banca Transilvania a pierdut în prima etapă, disputată acasă împotriva rivalilor de la CSM CSU Oradea, scor 61-72.
Baschetbaliștii noștri s-au resimțit după partida din BKT EuroCup, în vreme ce orădenii au sosit la Cluj-Napoca hotărâți să facă un joc bun. Pe fondul unei evoluții în forță, oaspeții s-au desprins pentru prima dată la scorul de 13-17, în urma unui dunk al lui Bobe Nicolescu, venit după o intercepție. Mai târziu, Williams și-a desprins colegii la 22-33, astfel că leii au intrat la cabine în avantaj, 30-36.
U-Banca Transilvania a reacționat, iar Zach Hankins a marcat pentru 36-36 în debutul sfertului trei. Echipa lui Cristian Achim a știut cum să răspundă, Richard și Pridgett marcând din toate pozițiile. În ciuda unei seri modeste la aruncările de trei puncte, tot ne-am apropiat la 51-52. Din păcate, n-am putut reacționa în continuare, iar Oradea s-a distanțat la 10 lungimi și nu a cedat până la final.
Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania
Când ai 1/27 de la trei puncte, nu poate fi o seară prea bună. Este rezultatul jocului nu foarte bun din această perioadă. Trebuie să avem încredere în noii jucători, să încercăm să le transmitem și lor încredere. Practic, aceste aruncări ratate vin din lipsa de încredere de după partida cu Cedevita. În meciurile amicale nu am avut astfel de probleme, dar un meci pierdut în EuroCup ne-a cam tras în spate. E foarte greu de vorbit după un astfel de meci, însă trebuie să găsim soluții și să mergem mai departe. Nu avem mult timp la dispoziție să plângem, vom munci în continuare. Ne antrenăm în aceeași formulă, nu încercăm să găsim scuze acum. Trebuie să trecem peste această provocare și să ne revenim. Avem capacitatea să facem acest lucru, veți vedea un alt baschet din partea noastră. Momentan am pierdut doar două meciuri, vom vedea ce se întâmplă mai departe. Evident că victoriile aduc victorii și înfrângerile aduc o lipsă de încredere. Noi am intrat în această situație și noi trebuie să ieșim singuri, pas cu pas, rămânând uniți. Șomăcescu și Guzman lipsesc în continuare, nu cred că îi vom avea nici la următoarea etapă din Liga Națională. Poate Șomăcescu va intra, vedem. Depinde cum evoluează, nu ne facem mari speranțe. Pat nu este la capacitate maximă, nici măcar 30%. Seeley la fel, e proaspăt venit. Echipa are potențial de a fi mai bună, dar e nevoie de timp și de muncă. E greu de spus când ne vom atinge potențialul maxim, contează mult și accidentările. Nimeni nu se gândea, de exemplu, că Șomăcescu se va accidenta la antrenament. Totul face partedin baschet și zi de zi trebuie să încercăm să scoatem ce avem mai bun. Mergem mai departe și găsim soluții!