imagine articol

Academia U-BT va fi reprezentată de trei echipe în EYBL. Unul dintre turnee va avea loc la Cluj-Napoca

Clubul nostru a înscris trei formații în EYBL, competiția europeană care unește câteva dintre cele mai importante academii de baschet de pe continent. Astfel, la întrecere vor lua parte echipele U15, U16 și U20. 

Formația U15 va fi pregătită de Sergiu Popa și va debuta în EYBL în luna decembrie, cu ocazia unui turneu care se va desfășura în Ungaria, la Debrecen. Formația noastră a fost repartizată în grupa B, alături de Debrecen (Ungaria), Ratgeber Akademia (Ungaria), USK Praga (Cehia), College Basket (Italia), Borac (Serbia), BCM Orli Prostějov (Cehia), Porsche Basketball-Akademie (Germania). Grupa va mai fi completată de o participantă, care va fi stabilită în curând. Partidele vor continua în luna ianuarie, pe terenul celor de la Ratgeber Akademia, în Ungaria. Play-Off-ul va fi tot în Ungaria, la Debrecen. 

Gruparea U16 va fi condusă de Răzvan Cenean, iar primul turneu este programat în Slovacia, în perioada 11-14 noiembrie. Gazde vor fi cei de la BC Komarno. În grupa A se mai află MAFC Budapesta (Ungaria), NTSV Wildcats Hamburg (Germania), USK Praga (Cehia), Basketball Dreams Academy (Spania), Sopron (Ungaria), GBA Academy (Cehia) și Știința București. Un al doilea turneu va avea loc în Ungaria, pe terenul celor de la MAFC Budapesta, în primăvara anului viitor. Play-Off-ul va fi tot în Ungaria. 

La U20, elevii lui Horia Pascu vor disputa meciuri pe teren propriu. Astfel, clubul nostru va organiza turneul grupei A în luna noiembrie. Data va fi stabilită ulterior, iar adversarii noștri vor fi SBK Junior Levice (Slovacia), Napoli Basket (Italia), Ratgeber Akademia (Ungaria), Sopron (Ungaria). Grupa va mai fi completată de trei echipe venite din calificări. Al doilea turneu va fi în Slovacia, la Levice, la începutul anului viitor. Play-Off-ul va fi la Budapesta. 

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit