Ambele echipe de U16 ale clubului nostru au jucat la acest sfârşit de săptămână pe teren propriu. U-BT 1 (antrenor Mihai Popa) a câştigat fără probleme meciul cu ultima clasată, LPS Târgu Mureş, scor, U-BT 1 - LPS Târgu Mureş 82 -27 (18-7, 15-5,25-6, 24-9).
"In partida de sâmbătă nu am avut mari probleme, am jucat cu ultima clasată în grupa. Nu i-am folosit în acest meci pe Davis Chioreanu şi Denis Chiorean. Miercuri jucăm restanţa cu CSU Sibiu, în derby-ul grupei. Sibiul are o echipă bună, cu jucători foarte rapizi. Sperăm să ne păstrăm invincibilitatea şi după această partidă".
Miercuri, 25 noiembrie, de la ora 17.00, U-BT 1 va juca la sala de sport a Şcolii Gimnaziale "Ion Agârbiceanu" cu CSU Sibiu, într-un meci restanţă din etapa a 2-a a Campionatului Naţional. A doua echipa a clubului înscrisă la această categorie, U-BT 2 (antrenori Simona Muşat şi Tudor Dumitrescu), au pierdut, după un meci bun făcut de tinerii noştri baschetbalişti, scor 82 - 93 (26-27, 21-22, 21-22, 14-22) meciul jucat, tot pe teren propriu, cu CSU Sibiu.
Etapa viitoare, U-BT 2 va juca în deplasare cu CSS Viitorul Cluj-Napoca.