imagine articol

Juniorii noștri s-au remarcat la selecția națională de la Ploiești

Prima etapă a Programului Național de Selecție dedicat sportivilor născuți în anul 2008 s-a încheiat în acest weekend. Clubul nostru a fost reprezentat la Ploiești de către sportivii David Zanc, Ștefan Kelemen, Robert Uță și Radu Cepoi, alături de antrenorul Flavius Lăpuște. Cu toții au fost aleși să participe la viitoarea fază a programului. 

Timp de trei zile, 164 de juniori U14 din toată țara au fost prezenți la Ploiești. Tinerii baschetbaliști au participat la patru sesiuni de antrenamente, conduse de specialiști din baschetul juvenil, în frunte cu tehnicianul grec Molyvdas Athanasios. De asemenea, la Ploiești este prezent și lectorul FIBA Nenad Trunić. Antrenorii i-au urmărit pe jucători și au selecționat 96 dintre aceștia, considerați de perspectivă.

Astfel, juniorii clubului nostru vor rămâne la Ploiești și vor începe de mâine ședințele de pregătire, care vor dura până vineri inclusiv. Ele vor fi conduse de către lectorul FIBA Nenad Trunić. 

Potrivit Federației Române de Baschet, obiectivul principal al Programului Național de Selecție este acela de a constitui loturile naționale juvenile din jucători pregătiți după o linie metodică unitară, pe diferite categorii valorice. Acțiunile vor reprezenta un proces continuu, așa că o nouă selecție va fi organizată în luna octombrie. 

Parteneri