Cele două echipe ale noastre au jucat sâmbătă primul turneu acasă la categoria U13.
Adversara copiilor noștri a fost Wildcats Baia Mare, în returul turneului disputat în Maramureș. U-BT 1, echipa lui Mihai Popa, a strălucit în ambele partide, împunându-se în fața băimărenilor cu 73-40. Apoi, în meciul celor două echipe ale noastre, U-BT 1 s-a impus cu 73-48. U-BT 2 a pierdut cu Wildcats Baia Mare, dar tinerii baschetbaliști au arătat un progres evident în joc.
Mioara Iurian, antrenor U-BT 2 Cluj-Napoca
Aceste jocuri au fost foarte utile pentru echipa U-BT 2 a clubului nostru. Nu ne este ușor fiind mai mici cu un an decât adversarii noștri. Orice acțiune reușită ne dă încrede. Chiar dacă am pierdut cele două jocuri, am avut o evoluție mai bună față de primul turneu. Băieții au fost mai curajoși și determinați, cu siguranță următorul turneu va aduce mai multe plusuri în jocul nostru.