
Două echipe ale Academiei U-BT Cluj-Napoca așteaptă să joace primele meciuri din cadrul Campionatului Național dedicat generației 2013. Sezonul va începe la finalul săptămânii acesteia și va aduce la start 53 de echipe în total.
U-BT U13 1 și U-BT U13 2 au fost repartizate în aceeași grupă, Grupa 11, alături de ACS Gladius Lucky Dragons și CS Mureșul. Primul turneu se va disputa în județul vecin, la Sala Gladius Lucky Dragons din Târgu Mureș, iar echipele pregătite de Mioara Iurian și Andrei Cosma vor evolua după programul:
Sâmbătă, 29 noiembrie:
Duminică, 30 noiembrie:
Calendarul competițional aduce două turnee în Faza I, cel de-al doilea fiind programat în weekend-ul 20 – 21 decembrie 2025.
Ulterior, toate echipele înscrise vor merge mai departe, în Faza a II-a, unde vor întâlni adversari noi, în două turnee programate între 10 – 11 ianuarie 2026 și la finalul primei luni din 2026.
Campionatul continuă cu Faza a III-a, care va aduce două turnee, între 21 – 22 februarie și 28 – 29 martie. Aici, în Grupa Valorică A, se vor forma 8 grupe de câte patru echipe din primele două clasate din Faza a II-a, celelalte echipe continuând în Grupa Valorică B.
Turneul Semifinal va avea loc în perioada 2-3 mai 2026, unde în Grupa Valorică A vor fi 4 grupe de câte patru echipe (locurile 1 din Faza a III-a, 4 locuri 2 şi 4 locuri 1 din Grupa Valorică B).
Turneul Final este programat în perioada 27-31 mai 2026 şi va avea 12 echipe repartizate în 2 grupe de câte şase, adică primele trei echipe clasate după Turneul Semifinal.