S-au încheiat meciurile jucate la Oradea, în cadrul primei faze a Campionatului Național U12 4x4. U-BT 1, echipă antrenată de Horia Pascu, a câștigat toate meciurile, după ce a trecut de CSM Oradea, CSȘ Brașovia Brașov, CSM Sighet, precum și de celelalte două reprezentante ale clubului nostru.
Jocul cu Oradea a fost de departe cel mai aprig pentru U-BT 1, copiii noștri reușind o victorie dramatică, scor 68-66. Celelalte formații nu au pus probleme jucătorilor de la U-BT 1. În schimb, U-BT 2, formația lui Mihai Popa, a făcut un meci bun împotriva celor de la CSM Sighet, impunându-se cu 77-44. De asemenea, U-BT 2 a trecut de U-BT 3.
Pe de altă parte, trebuie evidențiată prestația juniorilor de la U-BT 3, antrenați de Simona Mușat. Deși sunt mai mici decât restul adversarilor, aceștia au oferit prestații curajoase pe teren.
Turneul final este programat în perioada 24-29 noiembrie, orașul gazdă urmând a fi anunțat în curând.
Horia Pascu, antrenor U-BT 1
Meciurile au fost foarte bune pentru noi și îi felicit pe copii. Spre exemplu, am întors partida cu echipa gazdă, după ce am fost conduși cu 13 puncte. Apoi, în ultimele secunde i-am învins pe orădeni, ceea ce ne-a dat un imbold. De abia așteptăm următorul turneu, cel final!