imagine articol

Vlad Moldoveanu: ”Abia aștept să văd Sala Polivalentă plină!”

Continuăm seria interviurilor cu jucătorii echipei noastre de seniori, prin care dorim să îi cunoașteți mai bine. Astăzi este rândul căpitanului echipei naționale de seniori a României, un jucător cu ani buni de experiență la cel mai înalt nivel al baschetului european: Vlad Moldoveanu!

u-bt.ro: Deși ești prezent de mulți ani la lotul național, întrucât nu ai evoluat până acum în campionatul intern, fanii baschetului românesc nu te cunosc prea bine. Ca să micșorăm puțin distanțele, spune-ne care este porecla ta?
Vlad Moldoveanu: Sincer, nu prea am nicio poreclă. În America mi se mai spunea ”Vlad the Impaler”, după aceea în Italia ”Il Conte” și cam atât. Toate legate, evident, de Dracula :)

u-bt.ro: Ești printre foarte puținii baschetbaliști români care au evoluat în ultimii ani la cel mai înalt nivel în Europa, în Euroligă. La televizor e spectaculoasă această competiție, cum se simte în teren?
Vlad Moldoveanu: E o competitie puternică, una care te solicită la maxim fizic și psihic. Refacerea după un meci de Euroligă este câteodată chiar mai lungă de 24 de ore. Uzura psihică și fizică este foarte mare, deoarece orice greșeală se plătește la acel nivel și scoutingul și pregătirea ficărui meci trebuie făcută până la cel mai mic detaliu.

u-bt.ro: A apărut în acest sezon, ca urmare a diferendului FIBA - Euroleague, Basketball Champions League, o competiție la care și echipa noastră va lua startul. Cum ți se pare nivelul acestei întreceri?
Vlad Moldoveanu: Din punctul meu de vedere este cel puțin egală cu EuroCup, în special acum, cu trecerea lui AEK Atena, Stelmet și Partizan în BCL. Sunt sigur că vor mai fi câteva echipe care vor părăsi EuroCup pentru BCL. Este o competiție nouă, dar care a intrat foarte puternic pe piață.

u-bt.ro: Până acum, ai evoluat doar în străinătate, iar în Polonia ai fost afectat de legea care protejează autohtonii. Acum vei evolua în România, unde, teoretic, vei fi de cealaltă parte a acestei legi. Care este părerea ta despre acest tip de abordare protecționistă a jucătorilor autohtoni?
Vlad Moldoveanu: Este și bine, dar și rău, dar nu sunt eu în măsură să comentez despre asta.

u-bt.ro: Ești cu lotul național al României în pregătiri pentru EuroBasket 2017. Ce rezultate crezi că poate obține țara noastră la competiția continentală?
Vlad Moldoveanu: Sper să prindem o grupă frumoasă și grea, dar să trecem de ea.

u-bt.ro: În această perioadă, toată suflarea baschetbalistică mondială este cu ochii pe întrecerea de la Rio. Cum ți se pare concursul olimpic de baschet? Au fost deja câteva surprize...
Vlad Moldoveanu: Mă așteptam la mai mult de la americani. Mi se pare că se joacă cu focul. Australia și Serbia au echipe foarte bune, care se bazează pe un joc colectiv foarte bun. Spania nu a inceput cu dreptul, dar se pare că s-a descătușat la meciul cu Lituania. Vom avea faze finale foarte interesante.

u-bt.ro: România a început să apară tot mai des în presa de specialitate legat de transferuri importante, fie că vorbim despre jucători care au evoluat aici și ajung la echipe puternice (vezi cazurile lui Courtney Fortson sau Ricky Hickman), fie că vin aici baschetbaliști care au evoluat la cluburi foarte puternice, cu trecut în Euroligă, cum este cazul tău și al altor sportivi. Cum ți se pare Liga Națională?
Vlad Moldoveanu: În creștere. Este un campionat cam la același nivel cu cel din Polonia, dar cred că Liga Națională va urca și mai mult în următorii ani.

u-bt.ro: Ai efectuat deja o serie de antrenamente în Sala Polivalentă și câteva jocuri amicale ale naționalei. Având în vedere că Polivalenta va găzdui o grupă a EuroBasket 2017, cum ți se pare noua ta casă?
Vlad Moldoveanu: Este o sală superbă, în care ai toate condițiile necesare performanței și abia aștept să văd Sala Polivalentă plină!

u-bt.ro: Ne mândrim cu cea mai mare medie de spectatori în campionat în ultimii ani, sezonul trecut am fost foarte aproape să umplem toate cele peste 7.000 de locuri ale Polivalentei. Ce le transmiți fanilor?
Vlad Moldoveanu: Îmi doresc să jucăm cu casa închisă meci de meci și îmi doresc să simt la fiecare meci cum vibrează parchetul de la zgomotul produs de fani. Și acum îmi amintesc cele câteva ori când am văzut meciurile lui ”U” cu casa închisă în sala ”Horia Demian”. O atmosferă superbă creată de fanii și galeria celor de la ”U”!

u-bt.ro: Ești unul dintre promotorii baschetului românesc, care nu poate crește fără antrenori de juniori și juniori valoroși. Avem una dintre cele mai performante școli de baschet din România, avem câteva sute de copii care visează să ajungă ca tine și care muncesc zilnic pentru asta. Ai un mesaj pentru ei?
Vlad Moldoveanu: Sunt la curent cu ce se întâmplă la juniori, deoarece am doi verișori care sunt angrenați în competițiile destinate juniorilor și, atunci, tot timpul aud de ce se întâmplă acolo. Ideea ar fi un simplă, dar greu de aplicat. Să nu se compare cu nimeni altcineva decât cu ei înșiși. Fiecare este în concurență cu el însuși și fiecare trebuie să muncească pentru a deveni cea mai bună versiune a sa!

u-bt.ro: Ai fost coleg de vestiar cu Mihai Silvășan mulți ani la echipa națională, cum vezi colaborarea cu el ca antrenor principal?
Vlad Moldoveanu: Cred că vom avea o colaborare foarte bună. Este un om deschis, care cunoaște mult baschet. Se implică mult și știu că iubește acest sport.

u-bt.ro: Ai o persoană foarte importantă în luarea deciziilor ce privesc cariera ta, și anume antrenorul de pregatire psihică, un lucru rar sau deloc prezent în Liga Națională. Ce este și ce face pentru tine acest antrenor?
Vlad Moldoveanu: Eu lucrez cu Brian Levenson deja de trei ani de zile. Este un antrenor care mă ajută să mă pregătesc psihic. Pregătirea psihică este foarte importantă și, din punctul meu de vedere, este mai importantă chiar decât cea fizică de multe ori. Pentru a trece praguri fizice, mai întâi trebuie să le treci psihic. Mă înțeleg extrem de bine cu el și ne întâlnim săptămânal pe Skype. Acolo ori facem diferite exerciții (de vizualizare, respirație, concentrare ș.a.m.d.) sau, dacă este ceva anume despre care eu vreau să vorbesc, atunci discutam despre acel subiect și mă ajută să rezolv problema ivită.

u-bt.ro: Vrem să convingem cât mai mulți spectatori să ne devină abonați - ne ajuți într-o zi să facem abonamente împreună?
Vlad Moldoveanu: Da, mi-ar face mare placere să ajut. (Vom anunța ziua în care Vlad Moldoveanu va veni să facă abonamente - n.n.)

u-bt.ro: Care este rolul familiei în viața unui sportiv?
Vlad Moldoveanu: Eu, în primul rând, sunt tată, în al doilea rând sunt soț, iar după aceea jucător de baschet. Familia pentru mine este cea care mă ține în balans. Ei sunt absolut totul pentru mine. Familia este cea care mă ține concentrat pe ceea ce am de făcut și care nu mă lasă să fiu luat de val, fie el bun sau rău. În baschet există multe urcușuri și coborâșuri, iar ei îmi sunt mereu alături și știu că, orice ar fi, ei îmi redau zâmbetul pe buze. Oricărui jucător i se poate întâmpla să prindă o zi proastă, să piardă un meci, să rateze o aruncare decisivă, dar cum intru pe ușa casei deja știu că am doi băieței care o să fie extrem de bucuroși că tata a ajuns acasă să se joace cu ei (cel mai probabil baschet sau un alt sport activ :) ). Pentru mine, familia este cea care mă ajută sa fiu constant în tot ceea ce fac, iar constanța este cea care dă cu adevărat valoare unui jucător.

u-bt.ro: Cum plănuiești să îți petreci timpul liber la Cluj? Dar familia, soția ta?
Vlad Moldoveanu: Nu știu încă, deocamdată gândul îmi stă la SuperCupă! Sunt sigur că soția mea va găsi activități în Cluj. Oricum, cei doi copii o țin ocupată tot timpul :). Clujul este un oraș superb și perfect pentru familii, cred că se va simți foarte bine aici.

u-bt.ro: Cum găsești Clujul? Ai locuit în ultimii ani în orașe importante și frumoase din Europa, unde ai plasa orașul nostru într-un clasament?
Vlad Moldoveanu: Nu pot spune unde aș plasa Clujul, dar știu că este un oraș foarte frumos, un oraș care mi-a plăcut tot timpul. Chiar am petrecut o vară aici când eram mai mic. Este un oraș perfect atât pentru mine, cât și pentru familia mea.

u-bt.ro: Ești unul dintre puținii sportivi din România care are o pagină web personală. Te mai ocupi de ea?
Vlad Moldoveanu: Nu mă ocup personal, dar am un prieten, Vlad Racolța, care se ocupă de site. Eu vorbesc cu el și ne consultăm la fiecare postare sau știre. De obicei, vara este o perioadă în care nu prea postăm foarte mult, dar în timpul sezonului suntem mult mai activi.

u-bt.ro: Ai absolvit o școală cu cu specializare în mass-media, jurnalism. Haide să încheiem acest interviu cu un exercițiu - ce întrebare ar pune jurnalistul Vlad Moldoveanu jucătorului Vlad Moldoveanu?
Vlad Moldoveanu: Ha ha! Nu știu exact...

u-bt.ro: Mulțumim pentru interviu, mult succes în noul sezon!

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit