imagine articol

Victorie și calificare în Play-Off-ul BKT EuroCup!

U-Banca Transilvania și-a îndeplinit obiectivul și a obținut victoria de care avea nevoie pentru a merge în Play-Off-ul BKT EuroCup. Echipa noastră a strălucit în partida de la Salonic, impunându-se la final cu scorul de 89-74.

 

Deși nu mai aveau șanse să se califice în faza următoare a competiției, elenii au vrut să demonstreze că nu vor ceda la luptă. Drept urmare, Aris s-a desprins la 19-12 în debutul confruntării, însă nu ne-am precipitat. D.J. Seeley i-a pedepsit rapid de la mare distanță pe adversari și a limitat din diferența înregistrată. În cele din urmă, Mareks Mejeris ne-a ajutat să egalăm la 21.

 

Clujenii au început în forță actul secund. A ieșit la rampă Sasu Salin, care a impresionat prin precizia sa de la trei puncte. Astfel, finlandezul a marcat pentru 26-32, apoi Karel Guzman a adăugat la rândul său încă două puncte. De altfel, U-Banca Transilvania a realizat un parțial de 13-0 care a îngenunchiat-o pe Aris. Am evoluat cu intensitate și după pauză, iar D.J. Seeley și Sasu Salin au continuat să înscrie din spatele semicercului. Karel Guzman a zguduit panoul cu un slam-dunk, 42-57, în vreme ce Salin a adăugat încă o triplă, 55-77. Drept urmare, U-Banca Transilvania nu a întâmpinat emoții până la final.

 

Campioana României se califică așadar în Play-Off de pe locul 5 în grupă și o va întâlni în optimi pe BC Wolves Vilnius din Lituania. Disputa eliminatorie se va desfășura la începutul lunii martie, pe terenul lituanienilor. 

 

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

 

În primul rând, sunt foarte fericit că am reușit să câștigăm. Nu este ușor să joci un meci decisiv cu o echipă care nu mai are nimic de pierdut. Nu am început prea bine, ne-au lipsit viteza și intensitatea, însă în cele din urmă am controlat partida. Sunt fericit cu acest cu succes, ne-am făcut treaba. Mergem mai departe cu încredere!  

HAIDE "U"
0
#
Player
MIN
PTS
2FG
3FG
FG
FT
TREB
AST
EFF
0
GUZMAN, KAREL
27:26
10
3/5
0/1
3/1
4/5
6
1
15
2
SOMACESCU, TUDOR
09:04
2
1/2
0/1
1/1
0/0
0
1
0
3
SIMPSON, ZAVIER
31:21
13
4/10
1/3
5/4
2/4
7
10
15
5
MEJERIS, MAREKS
15:33
3
1/1
0/0
1/0
1/3
1
3
1
9
SALIN, SASU
19:15
18
1/1
5/10
6/15
1/1
2
1
13
10
HANKINS, ZACH
21:19
7
2/5
0/0
2/0
3/5
11
0
14
11
SEELEY, DENNIS
32:06
22
1/6
6/9
7/15
2/2
5
0
18
17
ORELIK, GEDIMINAS
24:03
2
0/2
0/7
0/7
2/2
3
1
-2
23
STEPHENS, DE'SHAWN
18:17
12
5/5
0/0
5/0
2/2
5
3
27
25
MACIUCA, MIHAI
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
35
RICHARD, PATRICK
00:00
0
0/0
0/0
0/0
0/0
0
0
0
198.4
89
18/37
12/31
30/43
17/24
40
20
101

Parteneri