imagine articol

Victorie la 30 de puncte cu BC SCM Timișoara

U-Banca Transilvania a întâlnit BC SCM Timișoara în cadrul etapei a 8-a a Fazei Top 6 a Ligii Naționale, echipa noastră având de răzbunat înfrângerea din tur. Au lipsit Barro și Rasic, primul pentru a se odihni, celălalt acuzând o ușoară accidentare musculară.

Jocul a început bine pentru băieții noștri, care au mișcat rapid toate mingile, iar în defensivă s-a muncit bine. Spre finalul primei perioade, o serie de imprecizii pe finalizare au permis oaspeților să reducă la zero handicapul de două posesii pe care îl aveau, ba chiar să pună cinci puncte în plus în dreptul lor.

La reluare, timișorenii au preferat să accelereze și ei mingea, o decizie curajoasă, de altfel, în condițiile problemelor numeroase cu accidentările. A fost, însă, o decizie bună, căci U-Banca Transilvania a părut surprinsă și, până și-a revenit, deja trecuse bine de jumătatea sfertului secund, iar oaspeții aveau mereu 2-3 posesii în plus.

Adamovic și Dykes au sunat alarma și au reechilibrat meciul, astfel că, la pauză, echipa noastră avea un mic avantaj de trei puncte.

Sfertul al treilea a însemnat descătușarea elevilor lui Mihai Silvășan, pe fondul oboselii tot mai puternic resimțite de bănățeni. Adamovic și Moldoveanu au numărat din trei în trei, Kariniauskas a fost responsabil cu pasele spectaculoase, jocul s-a legat eficient pe atac și Timișoara a căzut, înscriind doar 11 puncte în zece minute.

Ultima perioada a fost un galop de sănătate pentru U-Banca Transilvania, jocul echipei noastre abundând de alley-oop-uri, pase pe la spate, dunk-uri și șuturi de la distanță.

U-Banca Transilvania învinge fără probleme BC SCM Timișoara și se pregătește de ultimele două jocuri din faza Top 6 - deplasarea de la Sibiu și meciul de pe teren propriu cu Steaua CSM EximBank.

U-Banca Transilvania - BC SCM Timișoara 96-66 (18-23, 28-20, 27-11, 23-12)

MIHAI SILVĂȘAN, antrenor principal:

Thumbnail

”Nu am avut probleme astăzi mai ales din datorită jocului nostru din partea a doua, Timișoara a venit cu o formulă incompletă, din păcate pentru ei au probleme cu accidentările, însă asta nu este problema noastră, noi am încercat să ne facem jocul normal, să avem o exprimare cât mai bună și o intensitate ridicată. Am reușit pe alocuri, în prima parte a meciului nu am fost mulțumit de cum am evoluat, chiar dacă în primele minute am marcat cu ușurință de afară. Ne-am relaxat apoi și nu am avut intensitatea necesară, am primit 43 de puncte până la pauză. După pauză am corectat asta și s-a văzut, am primit doar puțin peste 20 de puncte”.

Parteneri

BT
CompexitPrimaria Cluj NapocaAegon
Regina MariaBoschPeakVisit ClujIzvoarele CalimaniReco SportConsiglierifoundeverLeierBrother at your sidePMA InvestCardiofit